19 mai 2023 | 09:00

Bula imobiliară explodează în România, dar unii speră să mai profite: unde merită să mai cumperi un apartament, cât costă

ACTUALITATE
Bula imobiliară explodează în România, dar unii speră să mai profite: unde merită să mai cumperi un apartament, cât costă

Anul 2023 va intra în istorie ca momentul în care apartamentele s-au ieftinit semnificativ în 90% din teritoriul României. În continuare mai există câteva excepții de la regulă, orașe care țin prețul sus, dar chiar și acolo, s-a diminuat semnificativ numărul de tranzacții.

Punctual, conform unei analize imobiliare.ro, 2023 a marcat începutul scăderii valorilor de achiziție pentru locuințe în București, Ploiești, Craiova, Oradea și Brașov. Trendul merge în direcția cealaltă doar în Cluj, Constanța și Iași în materie de prețuri, dar, sub nicio formă, în materie de tranzacții efectuate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Ce urmează pentru piața imobiliară din România

Analistul economic Adrian Negrescu a încercat un pis să sintetizeze acest moment al crizei imobiliare din România pentru Newsweek.

”Ieftinirile din zona imobiliară sunt un efect al problemelor economice cu care se confruntă dezvoltatorii cât și proprietarii. Mulți dintre ei angrenați în credite bancare, dezvoltatorii au nevoie ca de aer de cash, iar cum numărul clienților a scăzut semnificativ, pe fondul accesului tot mai dificil la creditare al românilor și al scumpirii finanțării, încearcă toate soluțiile posibile, inclusiv ieftiniri profesionale pentru a mai face rost de bani. Pentru că și ei au de achitat credite, materiale de construcții, costuri cu forța de muncă etc.

Spuneam, acum doi ani într-o analiză Frames, că bate un vânt de criză în piața imobiliară, pe fondul scumpirilor și al problemelor din sectorul de credite, și iată că realitatea confirm aceste estimări. Estimam atunci că mulți dintre cei peste 6.500 de dezvoltatori vor avea de ales între a scădea prețurile și a conserva investițiile, cu costurile aferente, în speranța unor vremuri mai bune.

Pe fondul scăderii cererii de apartamente şi scumpirii materialelor de construcţii, mulţi dintre investitori şi-au pus deja lacăt pe şantiere şi aşteaptă vremuri mai bune care ar putea să vină abia în 2024”, a atras atenția analistul.

Românii nu-și mai permit ratele la apartament

O parte importantă din criza imobiliară actuală este alimentată de înăsprirea politicilor monetare de pe meleaguri mioritice. Oamenii nu-și mai permit apartamente în rate pentru că au explodat dobânzile și, implicit, ratele.

”Creșterea TVA de la 5 la 19%, de la 1 ianuarie, la imobilele noi, a pus și mai mult gaz pe focul problemelor, astfel că multe apartamente au ajuns aproape imposibil de vândut pe credit. E o adevărată provocare să îți cumperi un apartament cu 2-3 camere, când peste jumătate din populația româniei câștigă 2500-3000 lei net. Atât ar trebui să fie rata la un credit.

Această ieftinire temporară, nesemnificativă, pe care o vedem acum în unele zone s-ar putea să fie doar o fotografie de moment și prețurile, din păcate, să crească din nou dacă inflația va continua să fie la un nivel ridicat în România. O ieftinire semnificativă, nu de 1-2%, am putea să vedem la apartamentele vechi, dacă proprietarii au nevoie de bani și, mai ales, în orașele mici și în mediul rural”, a concluzionat Negrescu.

Ca o concluzie, expertul a ținut să menționeze că o devalorizare masivă a proprietăților imobiliare din București, Cluj, Brașov și alte mari orașe este improbabilă, dacă nu imposibilă pe termen lung. Nu de alta, dar românii vor fugi întotdeauna din mediul rural în căutarea unei vieți mai bune, iar prețurile mari vor fi alimentate de cerere, fie și una diminuată la momentul de față.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele