07 feb. 2023 | 13:55

Bing nu va mai fi doar un motor de căutare de mâna a doua: ce schimbări i se aduc, ce legătură are cu AI

ACTUALITATE
Bing nu va mai fi doar un motor de căutare de mâna a doua: ce schimbări i se aduc, ce legătură are cu AI

Bing a suferit deja o mică transformare, iar aceasta a putut fi observată de utilizatori, în ultima perioadă. Se preconizează că schimbările nu se vor opri aici, desigur.

Mai exact, utilizatorii au observat că Microsoft a început testarea unui nou model lingvistic în motorul său de căutare, Bing.

Acest lucru ar putea indica lansarea unei noi versiuni de Bing care să aibă și ceva de tipul ChatGPT în componența sa.

Microsoft a dat indicii în legătură cu această schimbare și în trecut

Trebuie menționat că Microsoft a dat câteva indicii acum ceva vreme despre noile modificări, iar testele pe care le întreprinde acum vorbesc de la sine.

Practic, este vorba despre o mică facilitate pe care o poți folosi, un chatbot AI cu o secțiune dedicată, sub bara de căutare. Acolo poți întreba „absolut orice” (după cum te avertizează, de altfel, căsuța cu pricina).

Totuși, pentru a-și „ține oala acoperită”, Microsoft îți spune încă de la început că pot apărea surprize și greșeli în răspunsurile oferite de chatbot, având în vedere că toată operațiunea se află încă în teste.

Cu alte cuvinte, „micuțul” încă se chinuie să învețe, iar tu ești, alături de toți ceilalți utilizatori curioși, reprezinți cobaiul perfect pentru asta.

Așadar, ți se recomandă intens să verifici informațiile înainte de a le lua de bune. În definitiv, momentan, Microsoft îți oferă o jucărie nouă care poate fi folosită în scop interactiv și nimic mai mult de atât.

Totuși, față de concurență, chat-ul de Bing îți va da și sursele de informare, ceea ce arată că, în viitor, s-ar putea să devină un pic mai abil decât ceilalți roboței atotștiutori. În definitiv, Microsoft pornește dintr-un loc sigur, vrând să-ți capete încrederea în etape.

În altă ordine de idei, s-a vehiculat că acest chatbot de la Bing va folosit GPT-4.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele