03 iul. 2023 | 10:43

Bilete de tratament 2023 – vestea așteptată de sute de mii de pensionari, direct de la Casa de Pensii: se întâmplă cu vouchere românilor din luna iulie

ACTUALITATE
Bilete de tratament 2023 - vestea așteptată de sute de mii de pensionari, direct de la Casa de Pensii: se întâmplă cu vouchere românilor din luna iulie

Sute de mii de pensionari așteaptă cu sufletul la gură biletele de tratament pentru 2023, un ajutor foarte important pentru sănătatea celor mai vulnerabili dintre români. Numărul beneficiarilor din acest an este de 120.000.

În perioada imediat următoare se vor acorda aproximativ 120.000 de bilete de tratament pentru pensionari, după cum a atras atenția Danie Baciu, șeful Casei de Pensii. Procesul de distribuție al ajutorului va începe încă din luna iulie a acestui an, după ce Guvernul a aprobat actul normativ referitor la bugetul din spatele inițiativei, dar și particularitățile de acordare, distribuire, respectiv decontare a banilor.

Biletele de tratament pentru pensionari nu întârzie

În 2022, suma de bani dedicată asigurării de tratament balnear pentru pensionari și persoane asigurate în sistemul public de pensii, pentru românii asigurați pentru accidente de muncă și boli profesionale, respectiv pentru beneficiarii unor legi cu caracter reparatoriu a fost de 229 de milioane de lei. În 2023, bugetul cu pricina a fost majorat la 300 de milioane de lei.

„Anul acesta, avem aprobată o suma de 300 de milioane de lei cu această destinație, reprezentând aproape 115 mii de bilete la nivel național.  Încă din luna martie am început deja să avem aceste bilete cu societățile de tratament balnear, astfel încât acum am reușit să încheiem și celelalte licitații cu operatorii privați care au participat.

Sejurul este de 16 zile, cuprinde cazare, masă, tratamentul pe care îl fac…  Aceste bilete sunt o forma de protecție acordata de Guvern pensionarilor pentru că ei plătesc 50% din valoarea pensiei diferența pana la prețul real.  Valoarea este de 2600 lei, diferența este suportata din bugetul asigurărilor naționale de stat”, a explicat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, la România TV.

Punctual, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile. Acestora se adaugă și biletele de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, până la nivelul sumelor prevăzute în bugetul menționat de 300 de milioane de lei. Ca o notă importantă de subsol, aproximativ 15% din numărul total al biletelor va fi acordat gratuit beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, dar și persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele