03 nov. 2023 | 08:30

Bani gratis de la stat în 2024, ajutorul minim de incluziune. Se depun deja cererile, cine primește banii

ACTUALITATE
Bani gratis de la stat în 2024, ajutorul minim de incluziune. Se depun deja cererile, cine primește banii

Anul viitor va fi unul foarte bun pentru românii vulnerabili care nu se descurcă cu banii dintr-un motiv sau altul. Vor fi introduse noi ajutoare, iar altele se vor mări. Important este să depui cererea în timp util, din această lună.

De această dată, vorbim de venitul minim de incluziune ce urmează să se aplice din luna aprilie a anului viitor, cu mențiunea că ajutoarele sociale actuale rămân valabile până la începutul anului viitor. Această schimbare împreună cu alte câteva au fost legiferate anul acesta începând cu 1 aprilie, odată cu introducerea legislației referitoare la venitul minim de incluziune. Toate reglementările referitoare la solicitarea, acordarea, stabilirea dreptului și plata venitului minim de incluziune se vor aplica însă de la 1 ianuarie 2024.

Citește și: Salariul minim pe economie de 4.582 de lei, oficial. Cine sunt românii privilegiați, cât de mare este majorarea, de fapt

Ajutorul social și venitul minim de incluziune

Drepturile de ajutor social, acordate în conformitate cu Legea nr.416/2001 vor înceta să-și mai facă simțite efectele de la 1 ianuarie 2024. Practic, vor mai fi valabil doar până la finele acestui an. La fel se va întâmpla și cu alocația pentru susținerea familiei, oferită beneficiarilor în conformitate cu Legea nr. 277/2010.

Revenind însă la mecanismele de ajutor care vor fi implementate anul viitor, conform Avocatnet.ro, în conformitate cu actuala versiune a Legii 196/2016, cei interesați să obțină noul tip de ajutor social în 2024 pot depune cererile “cu 60 de zile înainte de data intrării în vigoare (…) a reglementărilor referitoare la solicitarea, acordarea, stabilirea dreptului și plata venitului minim de incluziune”.

Pornind de la principiul de mai sus, având în vedere că reglementările legate de solicitarea, acordarea, stabilirea dreptului și plata venitului minim de incluziune se aplică din prima zi a anului viitor, de la început de noiembrie, cu două luni înainte, pot fi depuse cererile.

Citește și: Românii care primesc 700 de lei gratis de la stat, venitul minim de incluziune. Cum se calculează, unde depui cererea

Ce este venitul minim de incluziune

Conform Legii 196/2016 cu actualizările și modificările ulterior, se vor reuni venitul minim garantat și alocaţia pentru susţinerea familiei într-un singur ajutor: venitul minim de incluziune. acesta din urmă va fi compus din una sau două dintre următoarele ajutoare financiare, conform documentului legislativ:

  • ajutorul de incluziune;
  • ajutorul pentru familia cu copii.

În ceea ce privește sumele până la care pot ajunge componentele noului ajutor, regulile sunt următoarele. Valoarea maximă a ajutorului de incluziune, prima componentă a venitului cu același nume, stabilit de lege este de 275 de lei/ lună/ membru de familie, cu excepția persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru care cuantumul maxim este de 400 de lei/ lună. În cazul celei de-a doua componente a venitului minim de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii, valoarea se stabilește în funcție de structura familiei, veniturile ei și numărul de copii, cuantumul maxim ajungând la 480 de lei.

Ajutorul se va acorda în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere completate electronic sau, după caz, pe suport de hârtie, ce vor trebui depuse sau transmise la serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu, potrivit sursei citate.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele