Bani gratis de la stat, confirmați oficial. Se acordă noi vouchere pentru acești români, 500 de lei o singură dată
Autoritățile române au în programul pe această toamnă mai multe ajutoare financiare pentru românii vulnerabili, de la vouchere sociale și carduri de energie până la ajutoare unice, acordate o singură dată.
Nu mai puțin de 300.000 de elevi vor primi în perioada imediat următoare vouchere de 500 de lei pentru a-și cumpăra rechizite. Acestea sunt intitulat vouchere educaționale, iar acordarea lor nu ar trebui să mai întârzie foarte mult, după cum se arată în Ordonanța de Urgență nr.133/2020. Ca referință, nu este prima dată când ”tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional” se acordă în România.
Banii intră direct pe card, voucherele educaționale
Vouchere pentru educație se traduc prin 500 de lei pe cardul românilor vulnerabili, bani acordați cu scopul de a sprijini costurile asociate materialelor școlare și ajung atât la elevi, cât și la preșcolari din mediile defavorizate, după cum se arată într-o analiză efectuată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
„Alocarea pentru sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială este de aproximativ 120.000.000 euro pe o perioadă de 4 ani școlari (2023-2027).
Ca și până acum, ajutorul în valoare de 500 de lei, acordat într-o tranșă unică în fiecare an școlar, se va acorda pentru achiziționarea de rechizite școlare și îmbrăcăminte, grupul țintă vizat de această măsură fiind de circa 300.000 de preșcolari și elevi din medii vulnerabile, înscriși la unitățile de învățământ din ciclul primar și gimnazial.
Programul este în acest moment în lucru în cadrul structurii de specialitate a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, urmând a fi definitivate toate aspectele legate de valoarea sprijinului, criteriile de eligibilitate și atribuțiile instituțiilor în cadrul schemei.
Pentru viitoarea schemă de sprijin prin tichete educaționale se urmărește simplificarea procedurilor pentru beneficiari prin digitalizare și prin interoperabilitatea bazelor de date la nivelul instituțiilor implicate”, se arată într-un răspuns oferit de MIPE pentru Edupedu.
În ceea ce privește sursa fondurilor pentru această inițiativă, înainte, proiectul era finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, anul școlar 2022-2023 fiind ultimul an de acordare a sprijinului din fonduri europene prin acest program operațional. Din toamnă, va face parte din Programul Incluziune și Demnitate Socială.