Bani gratis de la stat, 5.000 de lei în plus la salariu pentru acești români. S-a schimbat legea salarizării, de când intră în vigoare
Conform angajamentelor pe care autoritățile române și le-au asumat în fața Bruxelles-ului prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, noua lege a salarizării va încerca să elimine inechitățile din sistemul bugetar din România și să încurajeze performanța, respectiv evaluarea performanței.
Ca referință, legea salarizării, conform PNRR, ar fi trebuit adoptat la sfârșitul lui 2024. În realitatea, cel mai probabil, ar trebui să-și facă simțite efecte în piață începând cu 2025. Printre cele mai importante schimbări care vor fi introduse odată cu intrarea în vigoare a documentului, se numără bonusurile de performanță. Acestea vor fi acordate pe baza unor criterii clare.
Ce sunt bonusurile de performanță, cum se introduc
Noua lege a salarizării prevede, printre altele, un fel de sancțiuni pentru angajații din învățământ. De exemplu, dacă într-un liceu nu promovează niciun elev bacalaureatul, profesorii vor fi nevoiți să se mulțumească doar cu salariul, fără niciun alt spor sau bonus.
”Simpla prezență în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare în clasă. Nu la meditații. Și de îndrumare a tinerilor, astfel încât inclusiv din școală aceștia să plece cu baze solide de cunoștințe. Și cu un sistem de valori bine definit. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile.
Sunt perfect conștient și de limitările existente încă în sistemul nostru de învățământ. Le cer însă profesorilor să-și facă meseria așa cum trebuie. Să o facă și nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflectă, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar și performanță. Profesorii care muncesc. Care își fac corect meseria, trebuie și vor fi răsplătiți”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.
Citește și: Noua formulă de majorare pentru pensiile românilor, în funcție de vechime. Ajungi ușor la 2.400 de lei
Bonusuri de peste 5.000 de lei pentru angajații din Sănătate
În urmă cu câțiva ani, pe perioada pandemiei de Covid 19, s-au promis niște sporuri pentru angajații din sistemul național de sănătate. Acestea depășesc de multe ori 5.000 de lei și vor ajunge în sfârșit la destinatari. Proiectul de lege în acest sens a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis.
Ca referință, personalul medical era îndreptățit să beneficieze de sporuri salariale de 30% în timpul pandemiei, iar în curând vor vedea și banii care, până acum, nu au fost acordați.
Inițiativa legislativă ”a fost motivată de faptul că personalul medical care s-a implicat în lupta împotriva pandemiei COVID-19 a avut dreptul la un spor salarial de 30%”, a explicat Ladany Laszlo de la UDMR, inițiatorul proiectului de lege. ”Am reuşit să modificăm legea. Astfel încât acest beneficiu să fie acoperit din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Pentru ca persoanele în cauză să primească cât mai curând beneficiile financiare cuvenite”, a declarat deputatul Ladany Laszlo.
Sporul, care trebuia să fie dat „pe durata stării de urgenţă şi în următoarele trei luni”, a rămas neplătit „în multe cazuri”. Deoarece „legea nu specifica sursa de finanţare”, conform Agerpres.