Bani de la stat să faci nuntă, să plătești chiria sau să-ți iei mașină nouă: 150.000 de lei poți să primești
Statul român a lansat un program care se dorește a fi o mână de sprijin pentru tinerii din ziua de astăzi ce au planuri de viitor, dar nu au finanțare.
Fie că doresc să se căsătorească, să pună bazele unei familii, să își cumpere o mașină, tinerii au posibilitatea de a accesa împrumuturi cu garanții de stat. Suma ce poate fi accesată ajunge și la 150.000 de lei, bani suficienți cât să pornești la drum și să reușești mai târziu să te ridici.
Datorită programului Family Start, ai acum oportunitatea de a nu te mai împrumuta de la rude sau de a nu mai amâna cele mai importante momente în viața ta. Poți face acum ceea ce-ți dorești, ca evoluția ta socială, profesională sau familială să nu mai bată pasul pe loc.
De ce și cui se oferă câte 150.000 de lei
Ca referință, sunt eligibile cheltuieli legate de nuntă, de nașteri (spitalizarea), creșă, grădiniță, școală, de cumpărarea unei mașini sau legate de studii ori chirie – acestea ar fi cele mai importante cheltuieli care se încadrează în program, dar nu sunt singurele.
A apărut și o modificare importantă privind accesul la finanțare, în sensul în care drumul doritorilor a fost înlesnit de condiții mult mai simple. De exemplu, acum doar unul dintre parteneri va trebui să se încadreze în criteriul de vârstă (cuprinsă între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți). Până acum, regula spunea că ambii parteneri ai cuplului au această obligativitate, deci vorbim despre o relaxare a criteriilor de eligibilitate pentru a primi finanțarea.
Un alt aspect deosebit de important vizează valoarea finanțării. Dacă până acum beneficiarii programului puteau contracta cel mult suma de 75.000 de lei, acum aceasta se va dubla. Practic, oamenii care vor dori să fie finanțari prin acest program vor putea accesa chiar și 150.000 de lei, bani cu care să-și ducă la bună îndeplinirile planurile pe care le au.