Banca Națională a României, evacuată de urgență de pompieri. Prima reacție a BNR
Sediul Băncii Naționale a României din Capitală a fost evacuat, marți dimineață, 14 martie 2023. Potrivit România TV, subsolul BNR s-a umplut de fum, după o pană de curent. La fața locului intervin pompierii. De asemenea, sunt și ambulanțe în zonă. Peste 250 de persoane au ieșit din clădire.
Între timp, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a oferit primele explicații despre incident. Potrivit acestuia, doar două departamente și-au întrerupt activitatea. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Am avut o pană de curent și, în consecință, generatoarele de electricitate au pornit automat, dar unul dintre ele a scos fum. Până am identificat sursa, cei care erau în partea generatoarelor au ieșitdin bancă tocmai pentru a evita orice problemă. Pompierii au venit foarte repede, au identificat sursa – un generator pe motorină care scotea fum, nu era un incendiu. Nu a mai fost utilizat de foarte multă vreme. În acest moment, pompierii au plecat, nu avem răniți, colegii din bancă și-au reluat activitatea”, a declarat Dan Suciu în fața reporterilor.
Știre în curs de actualizare