Atunci când românii au dat năvală pe litoral și au descoperit vacanța la mare. Cum arăta totul acum mai bine de 100 de ani

În trecut, România Mare avea un litoral impresionant cu o lungime de 412 km între Bugazu și Ecrene sau Ecrina (azi în Bulgaria, la nord de Varna).

Acesta includea coasta Bugeacului și a Cadrilaterului, cu Capul Caliacra și Coasta de Argint, între acesta și Balcic, și cuprindea și Insula Șerpilor, cedată către URSS în 1948.

În perioada interbelică, România a continuat procesul de modernizare a litoralului, acordând o atenție deosebită dezvoltării porturilor și stațiunilor turistice. De asemenea, s-a construit calea ferată Constanța-Mangalia, facilitând accesul și dezvoltarea economică a zonei.

Pe litoral, s-a produs și o migrație semnificativă a populației din alte provincii ale României. În anii ’20, în special în jurul Mangaliei, s-au stabilit numeroși aromâni, ceea ce a dus la diminuarea comunităților vechilor locuitori.

4 pomi fructiferi care au nevoie de o îngrijire specială iarna. Ce trebuie să faci ca să nu se usuce și să fie roditori

Horoscop zilnic 15 noiembrie. Zodia care trebuie să ia decizii importante, care îi pot afecta viitorul

Tot în aceeași perioadă, o parte din populația turcă din zona costieră a emigrat în Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a încuraja stabilirea musulmanilor din Balcani în noul stat turc.

Români la plajă, acum 100 de ani – imagine de arhivă

Cum a devenit Constanța ceea ce este astăzi

Unul dintre cele mai importante orașe de pe litoralul românesc, din punct de vedere politic, economic și cultural, este Constanța.

Constanța este unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României, cu o istorie impresionantă. Prima atestare documentară a orașului datează din anul 657 î.e.n., când a fost fondată o colonie greacă numită Tomis.

După ce inginerul Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă în 1885, Constanța a devenit principalul port al României, iar aceasta a marcat începutul dezvoltării Serviciului Maritim Român.

De-a lungul acestei perioade, s-au construit drumuri și căi ferate suplimentare care au legat Constanța de capitala țării și restul teritoriului românesc.

Însă, orașul a suferit mult în timpul participării României la Primul Război Mondial, cu multe clădiri istorice distruse de forțele germane și bulgare.

În perioada interbelică, 70% din traficul maritim românesc s-a concentrat în portul constănțean. În această perioadă, a fost construit și șantierul naval, care a devenit cea mai puternică întreprindere a regiunii până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Mamaia, situată la nord de actuala stațiune, arăta ca un sa costier tipic, locuit de pescari greci și lipoveni, oieri români și crescători tătari de cai.

Denumirea Mamaia provine de la un proprietar tătar al zonei pe nume Mamai, care a trăit în perioada stăpânirii turcești. Amplasamentul actual al stațiunii Mamaia a fost construit abia în 1906, când au apărut primele cabine de lemn reunite sub două pavilioane, terminate cu câte un foișor și o punte care se înainta în mare.

Pentru a facilita accesul turiștilor către Mamaia (mai exact spre zona Cazinoului din Mamaia de astăzi), între gara Constanța și stațiune a fost montată o linie de cale ferată pe traseul ocupat acum de Bulevardul Mamaia. Calea ferată a dispărut în anii ’60.

Aceste prime construcții au reprezentat centrul activităților turistice din stațiune până la dispariția lor, într-un incendiu în anul 1920.

După Primul Război Mondial, stațiunea Mamaia a început să se dezvolte, odată cu construirea rezidenței de vară a familiei regale, în actualul Club Castel.

În anul 1934 a apărut primul hotel, de fapt o vilă mare, iar în anul următor a fost inaugurat Cazinoul. Primul hotel în sensul complet al cuvântului a fost Rex, în 1936.

Români la plajă, acum 100 de ani – imagine de arhivă – Băile Budachi – 1931

Zona de sud a litoralului românesc, încărcată, de asemenea, de istorie

Eforie Sud este prima stațiune de pe litoralul românesc, fondată de către Ioan Movilă, un boier din Moldova, în anul 1899. În momentul în care s-a pus piatra de temelie a hotelului Movilă, stațiunea a purtat inițial numele de Băile Techirghiol-Movilă, ulterior Băile Movilă sau Techirghiol-Movilă.

Cu fonduri din exploatarea moșiei sale și împrumuturi de la bănci, Ioan Movilă a adus medici și chimiști din Viena pentru a analiza apa și nămolul, apoi a început construcția a două hoteluri.

În perioada 1903-1906, au fost construite aproape 50 de vile și hoteluri, cum ar fi Vila Colonel Negrea, Vila Cleopatra (acum Cupidon), Vilele Sachelarie, Călinescu, Smântânescu, Predescu, Flora, Hotelul Popovici și Vila ing. Zissu, construită lângă Hotelul Parc, care a fost renovată și reconstruită în 1967. De asemenea, în această perioadă, s-au construit și anexele comerciale ale centrului, care sunt acum locuințe.

Stațiunea Eforie Sud nu a avut străzi până în anul 1920, deși fusese construită inițial pe baza unui plan de sistematizare întocmit în 1906 de către arhitectul Arta Florescu, membru al familiei Movilă. Accesul către vilele și hotelurile stațiunii se realiza prin alei și poteci care plecau din șoseaua centrală Constanța-Mangalia.

În 1927, a fost finalizată linia de cale ferată și gara, realizate cu ajutorul muncii ostașilor din armata căilor ferate sub conducerea generalului Ionescu din cavaleria regală.

Începând cu 1948, stațiunea a fost numită Vasile Roaită, iar din 1962, numele i s-a schimbat în Eforie Sud.

Techirghiol este una dintre primele stațiuni din România care a dezvoltat o companie în domeniul farmaceutic, folosind ingrediente extrase din Lacul Techirghiol în scopuri terapeutice. Produsele celebre sunt săpunurile cu ingrediente naturale, uleiurile pentru masaj și cremele de îngrijire a tenului.

Mangalia a devenit un port modern și, în 1938, a devenit al doilea port maritim ca mărime după Constanța. În acel an, Mangalia avea aproximativ 3000 de locuitori permanenți, dar numărul lor creștea semnificativ în perioada estivală, atingând peste 10.000 de persoane.

Orașul a cunoscut o dezvoltare rapidă, în special datorită plajei de la Tatlageac-Comorova, care se întindea pe mai mulți kilometri între capurile Schitu și Baglaru (acum Aurora).

După al Doilea Război Mondial, orașul a devenit zonă militară de frontieră, iar turismul a stagnat timp de zece ani.

Carte Poștală – imagine de arhivă