Atenționare de la MAE pentru românii care se află sau vor călători în Croația. La ce trebuie să fie atenți în următoarele zile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Croaţia. Autoritățile din această țară au avertizat la rândul lor cu privire la situația ce se va înregistra timp de trei zile.
Ce trebuie să știe românii care se află sau vor merge în Croația
MAE a atras atenția că au fost emise coduri roşu şi portocaliu de caniculă pentru perioada 12 – 14 iulie. Sunt vizate regiunile Osijek, Zagreb, Karlovac, Gospic, Knin, Rijeka, Split şi Dubrovnik.
Autoritățile din Croația au recomandat evitarea expunerii directe la soare şi o hidratare corespunzătoare.
De asemenea, acestea au avertizat cu privire la posibilitatea înregistrării unor disfuncţionalităţi în reţeaua electrică, precum şi cu privire la riscul izbucnirii unor incendii de vegetaţie.
Ministerul Afacerilor Externe le-a reamintit cetățenilor români care se află în Croația că, în situaţii de urgenţă, pot apela numărul european unic de urgenţă 112.
”Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.”, a mai transmis MAE.
O altă atenționare de călătorie, emisă pentru Grecia
O altă atenționare de călătorie a fost emisă de MAE, marți, pentru românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia. Minsterul a avertizat că Serviciul local de Meteorologie (EMY) a emis un cod roşu de caniculă, cu temperaturi care vor atinge valoarea de până la 43 de grade Celsius, în intervalul 11 – 17 iulie, pentru toată țara.
Autorităţile din Grecia au avertizat și cu privire la creşterea riscului apariţiei incendiilor forestiere, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile ridicate, ce sunt cu 5-7 grade Celsius peste media anuală normală.
De asemenea, la apariția incendiilor forestiere ar putea contribui gradul foarte scăzut de umiditate al combustibililor naturali – crengi, vegetaţie, frunze, ace de pin uscate, precum şi existenţa condiţiilor de propagare rapidă a unor potenţiale focare, din cauza intensificării vitezei vântului.