Arma „invincibilă” a Rusiei îl disperă pe Putin. Ce punct slab are racheta Zircon
Racheta hipersonică Zircon, arma „invincibilă” a rușilor, poate să zboare cu aproape 7.000 de km/h, făcând-o foarte greu de doborât, sau să lovească o navă în mișcare. Totuși, nu le poate face pe amândouă, arată concluzia unui expert britanic, care susține că dispozitivul este puternic, dar cu limitări majore.
Racheta „invincibilă” a lui Putin are o problemă foarte comună
„Desfășurarea operațională a Zirconului (n.r. racheta) este o evoluție importantă, dar a cărei semnificație nu trebuie exagerată”, a subliniat Sidharth Kaushal, expert în război naval la Royal United Services Institute, un grup de reflecție britanic în domeniul apărării.
De altfel, președintele rus Vladimir Putin a lăudat armele hipersonice ale țării ca fiind „invincibile”. Oficialii de la Moscova spun că 3M22 Zircon se poate deplasa cu o viteză incredibilă, un dezavantaj pentru actualele apărări tactice antirachetă. Cu toate acestea, retorica Kremlinului nu poate schimba legile fizicii. Concret, obiectele care se deplasează la viteze hipersonice ionizează aerul din jurul lor, creând un scut de plasmă care blochează semnalele radar, notează Insider.
Punctele slabe ale armei Zircon
Dar radarul este fix tehnologia cu ajutorul căreia multe dintre rachetele ghidate își găsesc ținta. Odată ce arma ultramodernă ajunge într-un punct predeterminat, un senzor radar aflat în vârful ei se activează, cercetează zona și fixează ținta. Probleme similare sunt întâmpinate și de alte rachete foarte rapide, cum sunt cele balistice anti-navă ale Chinei.
Împotriva țintelor fixe, precum clădirile de pe uscat, Zircon nu este necesar să încetinească, dar situația s-ar schimba când vânează nave. În caz contrar, nu își poate folosi radarul. Astfel, arma rușilor nu s-ar deplasa cu o viteză mai mare decât oricare dintre celelalte rachete anti-navă de care dispune Moscova (P-800 Oniks atinge viteze de 2,5 Mach sau 3.000 de kilometri/h).
Mai trebuie precizat că rachetele supersonice pot fi interceptate de sistemele de apărare de la bordul navelor, cum ar fi sistemul de tunuri/rachete SeaRAM al marinei americane. În plus, atunci când Zircon este lansată, ea trebuie să zboare la altitudine mare și viteză supersonică. Spre deosebire de arma hipersonică, cele supersonice pot zbura foarte aproape de nivelul apei, pentru a nu fi detectate de radar.
„Racheta poate fi fie hipersonică, fie greu de detectat, dar nu ambele în tandem”, a punctat Kausha.
De ce un expert militar britanic este sceptic
Dar asta nu înseamnă că racheta trebuie subestimată. Un distrugător, de pildă, s-ar putea să nu poată detecta o rachetă până nu ajunge la o distanță de 24 de kilometri de ea, potrivit expertului britanic.
„Din acest punct, presupunând că racheta este o Zircon care zboară la viteze de Mach 5-6, nava ar avea la dispoziție 15 secunde pentru a reacționa”, a remarcat el. În ciuda pericolului, Kaushal este sceptic cu privire la afirmațiile rușilor că Zircon este cu adevărat operațională.
Vârful tehnologic militar a fost dezvoltat remarcabil de rapid în comparație cu rachetele rusești anterioare. „În plus, se pare că nu au fost raportate eșecuri la teste, ceea ce este neregulamentar pentru o rachetă nouă, mai ales una atât de complexă precum cea hipersonică”, a mai spus specialistul militar.