Apelul interceptat de Kiev, privind atacul de la barajul de la Kakhovka: ”Nu a mers conform planului”
Serviciul de securitate internă al Ucrainei a declarat vineri că a interceptat o convorbire telefonică care dovedește că un „grup de sabotaj” rus a aruncat în aer stația hidroelectrică și barajul Kakhovka din sudul Ucrainei.
Distrugerea, marți, a instalației a declanșat inundații în masă, forțând mii de locuitori să fugă și provocând pagube ecologice. Acuzațiile, din ultimele zile, au fost de ambele părți.
Anchetă penală pentru crime de război și „ecocid”
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a postat pe canalul său Telegram un clip audio de un minut și jumătate din presupusa conversație, în care apar doi bărbați care par să discute în limba rusă despre consecințele dezastrului, transmite Reuters.
„Ei (ucrainenii) nu l-au lovit. A fost grupul nostru de sabotaj. Nu a mers conform planului și (au făcut) mai mult decât au plănuit. Au vrut să sperie (oamenii) cu acel baraj” ,a declarat unul dintre bărbații din înregistrare, descris de SBU ca fiind un soldat rus.
Bărbatul a mai spus că „mii” de animale au fost ucise într-un „parc safari” din aval ca urmare a acestui lucru.
Celălalt bărbat de pe linia telefonică și-a exprimat surprinderea față de afirmația soldatului că forțele rusești, care ocupau barajul în urma invaziei pe scară largă a Rusiei din februarie 2022, au distrus centrala hidroelectrică și barajul.
SBU nu a oferit alte detalii despre conversație sau despre participanții acesteia. Acesta a declarat că a deschis o anchetă penală pentru crime de război și „ecocid”.
„Interceptarea de către SBU confirmă faptul că HPP (Centrala Hidroelectrică) Kakhovka a fost aruncată în aer de un grup de sabotaj al ocupanților. Invadatorii au vrut să șantajeze Ucraina prin aruncarea în aer a barajului și au pus în scenă un dezastru provocat de om în sudul țării noastre”, a declarat SBU într-o declarație.
Sute de ucraineni au fost salvați joi de pe acoperișurile din zonele inundate. Guvernatorul regiunii sudice Herson a declarat că aproximativ 600 de kilometri pătrați, sau 230 de mile pătrate, din regiune erau sub ape.
„Prin aruncarea în aer a barajului HPP Kakhovka, Federația Rusă a dovedit definitiv că este o amenințare pentru întreaga lume civilizată. Sarcina noastră este de a aduce în fața justiției nu doar liderii regimului președintelui rus Vladimir) Putin, ci și pe autorii obișnuiți ai crimelor”, a declarat șeful SBU, Vasyl Malyuk, citat în declarație.