Anunțul dimineții de la Dacia pentru români, mii de mașini vândute pe internet. Cât costă Sandero Stepway, Spring sau Duster
Românii au început să fie semnificativ mai relaxați când vine vorba de achizițiile online. Atât de împăcați au ajuns cu plățile pe internet încât până și cumpărarea de mașini Dacia de pe site-ul gigantului de la Mioveni este semnificativ mai comună decât te-ai aștepta.
Dacia continuă cu entuziasm să fie mașina românilor, prima în preferințele lor, mai ales când vine vorba de autoturisme noi, achiziționate din reprezentanță. Pe partea de second hand, mulți preferă autovehicule din Germania, dar în privința creațiilor proaspăt ieșite de pe ușa fabricii, clasamentul nu a suferit modificări majore în ultimul deceniu. Dacia conduce, urmată de Renault și Toyota. Volkswagen, Skoda și, mai recent Tesla, sunt și ele în topul preferințelor.
Românii își cumpără Dacia de pe internet
Conform datelor agregate de constructorul autohton, în primele 10 luni din 2023, Dacia s-a bucurat de 8.000 de comenzi online. Valoarea este cu atât mai impresionantă cu cât dublează cifrele înregistrate în 2022, conform informațiilor obținute de Economedia.ro.
În ceea ce privește preferințele românilor în materie de autoturisme, Dacia Sandero Stepway continuă să fie cea mai populară opțiune, urmată de Spring și Dacia Duster.
„În ceea ce privește prețul de achiziție, acesta variază în funcţie de alegerile clientului (dacă îşi dorește o versiune cu echipare completă, dacă optează pentru programul Rabla sau pentru servicii precum Dacia Finance, care se aplică ulterior comenzii făcute online)”, au declarat reprezentanții companiei.
Citește și: Românii, mari amatori de mașini noi în 2023. Ce autoturisme preferă, de când au ajuns să fugă de samsari
Avantajul achiziției de Dacia din online
Dacă te simți confortabil să îți comanzi mașina de pe internet, cel puțin în cazul Dacia, ai avantajul că vezi în timp real modelele aflate pe stoc, dar ai acces și la modele exclusive. În ceea ce privește mecanismul de livrare, când mașina este disponibilă, aceasta poate să fie ridicată de la cea mai apropiată reprezentanță Dacia, din showroom, dar există și posibilitatea livrării la adresa de domiciliu. O platformă similară de e-commerce a constructorilor mai este disponibilă doar în Marea Britanie.
În privința prețurilor, o Dacia Sandero Stepway începe de la 14.600 de euro pe lună cu posibilitatea de finanțare cu rate de la 670 de lei pe lună cu discount, Rabla, garanție extinsă și avans de 14.642 de lei. Poți cumpăra o Dacia Spring de la 20.800 de euro sau, în rate, de la 658 de lei pe lună cu avans de 13.082 de lei și reducere Rabla Plus.