28 iun. 2023 | 00:10

ANPC-ul pune iar artileria grea pe lanțurile de magazine. S-a terminat cu „distracția”

ACTUALITATE
ANPC-ul pune iar artileria grea pe lanțurile de magazine. S-a terminat cu

Un nou ordin emis de Protecția Consumatorilor vine să reglementeze în favoarea omului de rând activitatea din marile lanțuri de magazine de la noi din țară.

De acum încolo, stipulează documentul ANPC, atunci când un retailer va lansa oferte, acesta va fi obligat să afișeze prețul cel mai mare și cel mai mic al unui produs cu aceleași caractere de font, culoare sau mărime.

Despre noile reguli a vorbit însuși preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, care a dorit să facă publice noile reglementări, astfel încât oamenii să afle despre ele și să știe ce drepturi au atunci când intră într-un magazin și observă anumite produse aflate la promoție.

A intervenit șeful ANPC-ului. Explicații clare

Iată, prin urmare, ce ne aduce șeful ANPC la cunoștință cu privire la noile reguli ce vor trebui urmate întocmai de toți operatorii economici care activează la noi în țară, indiferent de cât de mică sau mare este compania respectivă.

„Fac public un ordin semnat de mine ca preşedinte, la iniţiativa Directorului General Paul Anghel, legat de preţuri şi afişarea acestora! Perioada în care preţul mare era scris mic şi cel mic era scris mare, pentru a vă atrage şi a vă crea situaţii nedorite şi neaşteptate, s-a încheiat! Mai ales persoanele în vârstă, în unele farmacii, de exemplu, luau de pe raft un produs uitându-se la preţul mic, scris cât raftul de mare, urmând să afle la casa de marcat că pe eticheta era scris mic, mic de tot şi preţul mare, dar real, fără a avea eventual cardul fermecat! De astăzi în 30 de zile, nu va mai exista preţul pentru care trebuia folosită lupa!”, a declarat, marţi seară, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

„În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligaţi să informeze consumatorii, prin aplicarea pe produs sau în imediat vecinătate unde este expus produsul, cel puţin a preţului cel mai mare al produsului respectiv chiar dacă este afişat şi preţul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de operatorul economic, utilizând pentru toate preţurile aceleaşi caractere de font, culoare, mărime şi alte caracteristici”, se stipulează în ordinul ANPC.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele