Animalul care trăiește cel mai mult pe Pământ. Poate depăşi vârsta de 2.000 de ani

Rechinul din Groenlanda a deținut mult timp titlul pentru longevitatea extremă a animalelor și cu un motiv întemeiat. Aceste creaturi enigmatice, Somniosus microcephalus, nu sunt doar cele mai longevive vertebrate de pe Pământ, ci și printre cele mai vechi animale cunoscute. În ciuda reputației lor formidabile, nu dețin recordul exclusiv pentru cei mai bătrâni locuitori ai Pământului. Pe tărâmul longevității extreme, ei împart scena cu alte câteva creaturi remarcabile, fiecare având propria poveste de spus. Descoperă care este animalul care trăiește cel mai mult.

În întinderea rece a apelor arctice, rechinul groenlandez poate fi denumit o relicvă vie a timpului. Cu un aspect distinct care pare să-și oglindească vârsta, acești rechini, despre care se știe că trăiesc aproximativ 400 de ani, sunt o mărturie a adaptărilor unice care pot evolua în medii extreme. Cu toate acestea, în ierarhia vârstei, chiar și acești rechini antici nu sunt concurenții finali. Ei trebuie să-și cedeze locul în lumea oceanului către quahog, o scoică aparent neremarcabilă, cu o poveste uimitoare despre rezistență.

Măsurând doar 5 centimetri în dimensiune, quahog-ul oceanic, denumit științific Arctica islandica, își contrazice durata de viață incredibilă. Este nevoie de peste 200 de ani pentru ca aceste scoici să atingă dimensiunile lor modeste, cel mai bătrân individ documentat atingând 507 de ani.

Această santinelă a timpului legată de obuze a supraviețuit imperiilor, a fost martoră la revoluții și a observat în tăcere fluxul și refluxul istoriei umane. În mod ironic, dispariția sa a fost provocată de metodele științifice moderne de colectare, deoarece și-a găsit sfârșitul într-un congelator.

Un avion prăbușit într-o zonă turistică din Brazilia: 10 persoane și-au pierdut viața

Se spală în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie? Zilele în care nu sunt interzise treburile casnice

În timp ce quahogul oceanic deține recordul pentru cel mai vechi animal non-colonial cunoscut, alți concurenți apar din adâncurile oceanelor. Organismele coloniale, cum ar fi bureții, își dezvăluie vârsta prin dimensiunea lor imensă. Un burete descoperit în apropierea Monumentului Național Marin Papahānaumokuākea din Hawaii avea 3,7 pe 2,1 metri lungime. În timp ce vârsta sa exactă rămâne speculativă, înregistrările sugerează că bureții pot trăi peste 2.300 de ani, făcându-i niște giganți tăcuți care au prosperat de milenii sub valuri.

Ființa care trăiește cel mai mult pe Pământ

Tema marină a longevității continuă cu nemuritoarea meduză, Turritopsis dohrnii. În ciuda dimensiunilor sale mici, această meduză posedă o abilitate uimitoare de a evita moartea. Când este rănită sau înfometată, suferă un proces de reagregare celulară care o transformă înapoi în stadiul său timpuriu de viață. Acest fenomen remarcabil face nemuritoarea meduză biologic nemuritoare, atâta timp cât evită prădătorii. Această creatură delicată, nu mai mare decât o unghie, ne provoacă înțelegerea vieții și a morții în regnul animal.

Pe tărâmul longevității terestre, țestoasa gigantică Jonathan din Seychelles este cel mai vechi animal terestru cunoscut. La venerabila vârstă de 190 de ani, el a depășit-o pe Tu’i Malila, o broască țestoasă radiată care a murit la 188 de ani, în 1965. Genealogia lui Jonathan se regăsește într-o perioadă apusă și în timp ce cutreieră pământul cu greutatea secolelor pe el, înapoi, el devine o punte vie între epoci, scrie Time.com.

Căutarea longevității nu este lipsită de provocări, chiar și pentru cea mai veche dintre creaturi. Evoluția împletește adesea mecanismele de supraviețuire cu consecințe nedorite. Balena de arc, Balaena mysticetus, de exemplu, a dezvoltat o duplicare unică a genelor care previne diviziunea celulară, reducând astfel riscul de cancer. Cu toate acestea, aceeași adaptare are ca rezultat, de asemenea, testicule mai mici și producție redusă de spermă, punând provocări pentru succesul reproductiv.

Cei mai bătrâni rezidenți ai Pământului spun povestea supravieţuirii

Pe măsură ce ne minunăm de aceste mărturii vii ale trecerii timpului, ni se amintește de interacțiunea complicată dintre adaptare, mediu și misterele vieții. De la adâncurile înghețate ale Arcticii până la recifele de corali vibrante, cei mai bătrâni rezidenți ai Pământului continuă să modeleze înțelegerea noastră despre lumea naturală.

Poveștile acestor creaturi trainice evidențiază importanța păstrării habitatelor lor și a dezvăluirii secretelor pe care le poartă în formele lor străvechi. Într-o lume definită de momente trecătoare, ele stau ca amintiri ale capacității nemărginite a vieții de a rezista, de a persista și de a-și grava amprenta pe pânza timpului.