Angajații români sunt suprasolicitați: la muncă li se cer prea multe, șefii au pretenții mari
Nu e simplu să fii angajat în România, ziua de muncă se dovedește adesea a fi foarte solicitantă, salariaților fiindu-le cerute o sumedenie de sarcini de la mai mulți superiori sau colegi.
Analizele de specialitate realizate pe piața muncii din țara noastră indică faptul că șase din 10 angajați susțin că primesc zilnic sarcini de la mai mulți șefi sau colegi, pe diverse canale de comunicare, arată rezultatele celei de-a treia ediții a studiului de piață „Agile la puterea RO”, realizat de grupul Ascendis, liderul pieței de training și consultanță în domeniul dezvoltării organizaționale.
„Atunci când cerințele vin de la mai multe persoane din organizație, de multe ori echipele îl vor deservi pe <cel care țipă mai tare>, iar acest lucru nu este mereu în interesul companiei”, a declarat Sorin Sfîrlogea, consultant Ascendis Agile.
Cercetarea Ascendis fost realizată pe un eșantion de peste 250 de de lideri din companiile din România în perioada decembrie 2022 – martie 2023.
Angajații se plâng de faptul că au prea multe sarcini de la patroni
Pentru ca angajații să nu mai resimtă astfel de presiuni, în interiorul companiilor trebuie efectuate unele modificări și schimbări de strategie, după cum recomandă specialiștii.
”Companiile au nevoie urgentă de o structurare corectă a sarcinilor pe care le primesc angajații pe diverse canale. Transmiterea sarcinilor de la un angajat la altul este o rețetă pentru eșec, pentru că se pierd informații pe traseu și de multe ori nimeni nu urmărește progresul și rezultatele. Atunci când cerințele vin de la mai multe persoane din organizație, de multe ori echipele îl vor deservi pe , iar acest lucru nu este mereu în interesul companiei”, a mai declarat Sorin Sfîrlogea, consultant Agile în cadrul Ascendis.
Analiza citată reliefează faptul că 34% dintre respondenți spun că efectuarea sarcinilor de lucru depinde foarte des sau chiar zilnic de munca efectuată de alți colegi, ceea ce are un impact negativ asupra rezultatelor muncii.