Angajații români, adevărați „sclavi” la muncă: pe patroni nu îi interesează problemele personale sau timpul liber
Un raport care analizează situația de pe piața muncii din 30 de state, respectiv echilibrul dintre viața personală și cea profesională, scoate la iveală adevăruri dureroase despre angajații de la noi.
Se pare că România este țara europeană cu cel mai prost echilibru dintre viață personală și muncă.
E grea viața de angajat în România. Ești mereu „la cheremul” patronului
Deși la nivel mondial și mai ales european se promovează intens fel și fel de soluții și strategii pentru a îmbunătăți echilibrul dintre viață personală și cea profesională, iată că angajații sunt departe de a se bucura de normalitate.
Cu un scor în cadrul analizei de numai 55,28 de puncte din 100, țara noastră este pusă într-o lumină cât se poate de negativă din perspectiva vieții pe care o au angajații români.
Dincolo de lipsa timpului liber suficient, experții mai subliniază și faptul că angajații noștri nu sunt consolați nici măcar cu salarii mai mari. Nivelul salariului minim, de doar 3,94 dolari pe oră, este unul foarte redus, conform analizei.
Află de aici ce joburi caută românii
Angajații din Luxemburg au drepturi „gârlă” față de noi
Prin urmare, reiese că angajații de la noi din țară au un indice al fericirii de numai 6,48 din 10.
Altfel stau lucrurile în Luxemburg. Țara ocupă primul loc în clasamentul echilibrului dintre viața personală și cea profesională. Se pare că aici e cel mai bine să fii angajat, ai parte de numeroase beneficii, îți este respectat timpul liber, iar legislația muncii e concepută în așa manieră încât să vină în întâmpinarea nevoilor tale ca salariat, indiferent de situația în care te poți regăsi de-a lungul carierei tale. Vezi aici anunțul momentului pentru 2,5 milioane de românii cu salarii mici.
De exemplu, cine beneficiază de concediul de maternitate legal are parte de 100% din salariul angajatului timp de 20 de săptămâni, în timp ce la noi e vorba despre numai 18 săptămâni, iar suma încasată este 85% din salariu. În Luxemburg, salariații au un scor al fericirii de 7,4 de puncte.