Amenzi de zeci de mii de lei în România pentru minciunile de la televizor, de pe panourile stradale și nu numai

O nouă lege impune sancțiuni aspre pentru publicitatea mincinoasă din România, bannerele care deformează realitatea sau clipurile cu ”cel mai bun preț” care, de fapt, nu este chiar cel mai bun. Acestea sunt foarte comune în țara noastră, de aici și nevoia unor amenzi de până la 60.000 de lei.

Ministerul de Finanțe, pe lângă numeroase alte autorități din România, pot acorda amenzi de până la 60.000 de lei comercianților care folosesc în efortul de marketing afirmații comparative precum ”cel mai bun preț” sau ”mai ieftin decât la…”, fără să poată dovedi valoarea de adevăr a formulării respective.

Publicitatea înșelătoare, interzisă în România

Prin definiție, se clasifică publicitatea înșelătoare orice reclamă care în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora i se adresează ori care iau contact cu aceasta şi care, din cauza caracterului înşelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent. Publicitatea comparativă este cea prin care, atunci când este folosită, se identifică în mod explicit sau implicit un concurent ori bunuri sau servicii oferite de acesta, conform Avocatnet.ro.

Conform sursei citate, punctual, sunt sancționate afirmații precum cele de mai jos care nu pot fi demonstrate cu dovezi clare organului de control:

• „cele mai mici prețuri”, „cel mai bun raport calitate-preț”;
• „cel mai mic/bun preț din România”, „cele mai mici prețuri din oraș”, „cele mai bune servicii”;
• „prețuri mai mici decât la…”, „numărul 1 în România”, „alegerea nr. 1”;
• „cea mai pură apă”, „apă cu cel mai scăzut nivel de… din România”, fără a prezența dovezi care să susțină exactitatea afirmațiilor.

Una peste alta, în România, este interzisă publicitatea înșelătoare, iar cea comparativă vine cu condiții importante.

„Pentru a determina dacă publicitatea este înşelătoare trebuie să se ia în considerare toate aspectele acesteia, în special orice informaţie conţinută de aceasta cu privire la:

a) caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de execuţie, compoziţia, metoda şi data fabricaţiei bunurilor ori a prestării serviciilor, dacă acestea corespund scopului lor, destinaţia, cantitatea, parametrii tehnico-funcţionali, originea geografică sau comercială, rezultatele aşteptate ca urmare a utilizării lor ori rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra bunurilor ori a serviciilor;

b) preţul sau modul de calcul al preţului şi condiţiile în care se distribuie bunurile ori se prestează serviciile;

c) natura, atribuţiile şi drepturile comerciantului care îşi face publicitate, cum ar fi: identitatea şi bunurile sale, calificările şi deţinerea drepturilor de proprietate industrială, comercială sau intelectuală ori premiile şi distincţiile acestuia”.

Publicitatea comparativă, permisă doar în anumite condiții

a) nu este înşelătoare, potrivit dispoziţiilor Legii 158/2008, precum şi ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii (Legea 363 a fost modificată major chiar anul trecut, prin „Ordonanța Omnibus”, care a adus noi obligații de transparență, privind recenziile, dar și amenzi mai mari pentru comercianți);

b) compară bunuri sau servicii care răspund aceloraşi nevoi ori sunt destinate aceloraşi scopuri;

c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale, relevante, verificabile şi reprezentative ale respectivelor bunuri ori servicii, care pot include şi preţul;

d) nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii, activităţi ori situaţia unui concurent;

e) în cazul produselor cu denumire de origine, se referă, în fiecare caz, la produse cu aceeaşi denumire;

f) nu profită în mod neloial de reputaţia unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;

g) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitaţii ori reproduceri ale bunurilor sau serviciilor purtând o marcă ori o denumire comercială protejată;

h) nu creează confuzie între comercianţi, între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale celui care îşi face publicitate şi cele ale unui concurent.

„Comerciantul care îşi face publicitate este obligat să pună la dispoziţia reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice sau, după caz, ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la termenele şi în forma stabilite de acestea, toate documentele, datele şi informaţiile care să probeze exactitatea afirmaţiilor conţinute în anunţul publicitar”. Iar în cazul publicităţii comparative, comerciantul care îşi face publicitate este obligat să prezinte rapid documentele, datele şi informaţiile prevăzute de lege, conform Avocatnet.ro.