21 iul. 2023 | 14:04

Amenzi de peste 1,2 milioane de lei în ultimele două săptămâni, în zone turistice din România. Neregulile descoperite de ANSVSA

ACTUALITATE
Amenzi de peste 1,2 milioane de lei în ultimele două săptămâni, în zone turistice din România. Neregulile descoperite de ANSVSA

Au fost date amenzi de peste 1,2 milioane de lei în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic din România în ultimele două săptămâni. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis ce nereguli au descoperit inspectorii.

Verificări ANSVSA în țară

În afară de amenzile de peste 1,2 milioane de lei, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor de la ANSVSA au emis două ordonanțe de suspendare a activităţii şi cinci ordonanţe de interzicere a activităţii.

Verificările au vizat condiţiile de igienă în care funcţionează unităţile de alimentaţie publică, pizzeriile, cantinele, unităţile tip catering, cofetăriile, patiseriile, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, pensiunile turistice, unităţile de tip hipermarket şi supermarket şi magazinele alimentare şi respectarea cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor de vânzare cu amănuntul.

”În perioada 2 – 14 iulie au fost efectuate controale la 685 de unităţi. Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.229.400 de lei.

De asemenea, au fost emise 2 ordonanţe de suspendare a activităţii şi 5 ordonanţe de interzicere a activităţii. Totodată, inspectorii veterinari au dispus măsuri de reţinere oficială şi expediere către unităţi de neutralizare pentru 93 de kg de produse alimentare de origine animală care prezentau risc pentru sănătatea consumatorilor”, precizează ANSVSA.

Neregulile descoperite de inspectorii sanitari veterinari

Inspectorii ANSVSA au aplicat sancțiuni pentru depozitare necorespunzătoare, nesupravegherea statusului de sănătate al angajaţilor, neigienizarea şi întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor şi pentru deficienţe referitoare la etichetarea, manipularea şi depozitarea alimentelor.

Pentru a eficientiza aceste controale, DSVSA judeţene beneficiază de sprijinul autorităţilor locale, care informează DSVSA în ceea ce privește perioadele şi locaţiile în care se organizează anumite evenimente (târguri de vară, pelerinaje cu ocazia unor sărbători religioase, zilele comunelor etc.), astfel încât să se asigure că evenimentele se desfăşoară fără incidente alimentare.

Acest raport al ANSVSA vine după ce, în prima lună a Comandamentului Litoral 2023, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 1000 de agenți economici, a dat amenzi de peste 6,5 milioane de lei, și a închis, temporar, aproape o sută de unități.

”Cele mai mari sancțiuni s-au aplicat, în general, pentru practici comerciale incorecte sau înșelătoare în raport cu consumatorul, aici referindu-mă, inclusiv, la utilizarea de alte ingrediente decât cele menționate în meniu sau promovarea, de exemplu, a unor locații ca având anumite facilități pe care în realitate nu le au”, a spus președintele ANPC, Horia Constantinescu.

Șeful ANPC a adăugat că multe dintre alimentele rămase neconsumate într-un sezon sunt congelate și preparate anul următor.