Amenzi de până la 10.000 de lei pentru românii care fac această greșeală. Este complet interzis în România și ne vizează pe toți, se schimbă legea
Autoritățile române fac un efort semnificativ pentru a descuraja consumul de alcool din România și, în acest scop, măresc semnificativ sancțiunile date consumatorilor în locurile publice. În plus, până și noțiunea de ”locuri publice” a fost extinsă printr-o nouă lege.
Consumul de băuturi alcoolice în locuri publice se sancționează cu amenzi între 5.000 și 10.000 de lei în România, după cum se arată într-o nouă propunere legislativă care tocmai s-a bucurat de votul afirmativ al Senatului. Lista locurilor publice include spitale, școli, biserici, parcuri, dar și drumuri publice, săli de spectacole și stadioane. Aceleași amenzi îi vizează pe cei care consumă alcool în mijloace de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, indiferent dacă sunt de stat sau private.
Guvernul sper să rezolve problema consumului de alcool în România
Noul proiect legislativ care tocmai a trecut de Senat este menit să vină în completarea amenzilor deja existente pentru servirea de băuturi alcoolice minorilor în localuri publice și comercializarea în magazine către adolescenți și copii. Acum, este vizat de sancțiuni consumul în spații publice, dar amenzile de până la 10.000 de lei vizează și adulții, nu doar copiii. Principiul din spate este că adulții funcționează ca un exemplu negativ pentru minori, iar acest lucru ar trebui să nu se mai întâmple pe străzile din țara noastră.
În teorie, este interzis consumul de alcool în spațiile publice și la momentul de față în România, dar amenzile pentru astfel de practici variază între 100 și 500 de lei. În opinia inițiatorilor proiectului, în condiții ideal, modificarea legii ar putea contribui la consolidarea normelor sociale sănătoase legate de consumul de alcool în societate. Scopul principal este însă descurajarea consumului în rândul tinerilor și asocierea consumului cu consecințe serioase, costisitoare, conform Profit.ro.
Șoferii consumatori de alcool și droguri sunt deja ”loviți”
O altă inițiativă legislativă, diferită de cea de mai sus, vizează confiscarea autovehiculelor conduse de către persoane aflate sub influența alcoolului, drogurilor sau fără permis de conducere. Aceasta din urmă se află însă în dezbatere și s-ar putea să fie neconstituțională, deoarece atacă dreptul la proprietate. Pe de altă parte, dreptul la viață ar trebui să aibă prioritate, după cum a explicat senatorul PSD Robert Cazanciuc. „Eu aş proteja mai degrabă dreptul la viaţă al oamenilor, oamenii trebuie să ştie care sunt regulile şi care sunt consecinţele”, a afirmat senatorul în emisiunea Insider Politic de la Prima TV.