27 feb. 2023 | 10:55

Amănuntul descoperit din întâmplare de oamenii de știință: ce se întâmplă cu găurile negre din Univers

ACTUALITATE
Amănuntul descoperit din întâmplare de oamenii de știință: ce se întâmplă cu găurile negre din Univers

Găurile negre de astăzi sunt mult mai mari decât erau acum nouă miliarde de ani, chiar și în comparație cu dimensiunea galaxiilor lor, au descoperit cercetătorii.

Într-un efort de a explica amploarea acestei anomalii, astrofizicienii au găsit o explicație pentru energia întunecată, forța misterioasă care face ca universul să se destrame cu o viteză din ce în ce mai mare. Găurile negre ar putea fi, de fapt, sursa.

Anomalia a fost găsită din întâmplare

În momentul în care astronomii au folosit luminozitatea aparentă a exploziilor de supernove pentru a măsura viteza de expansiune a universului, se așteptau să o găsească încetinind și au vrut să observe cât de mult face asta, exact.

În schimb, spre uimirea lor, au descoperit că accelerează. O mică parte din comunitatea fizicii rămâne în dubiu, dar datele au fost confirmate de atâtea ori, încât există un acord covârșitor că accelerația are loc.

Ce este energia întunecată, însă, rămâne un mister, darămite de unde provine. Au fost depuse o mulțime de eforturi pentru a răspunde la întrebarea asta.

La fel ca identificarea inițială a energiei întunecate, lucrările au avut la bază descoperire care nu prea era pe radarul cercetătorilor când au început studiu. „Acesta este un rezultat cu adevărat surprinzător”, a spus Dr. Dave Clements de la Imperial College London, într-o declarație.

„Am început să ne uităm la modul în care găurile negre cresc în timp și este posibil să fi găsit răspunsul la una dintre cele mai mari probleme din cosmologie”, a continuat acesta.

Găurile negre supermasive oferă, prin urmare, un caz de testare interesant: ele aspiră material de la distanțe atât de mari, încât am putea vedea tranziția dintre dominația gravitației și energia întunecată într-un mod aparte.

Creșterea găurii negre este prea lentă și neregulată pentru a-i putea urmări evoluția. Cu toate acestea, comparând masa unui eșantion de găuri negre îndepărtate, așa cum erau ele acum miliarde de ani, cu cele din jurul nostru, putem obține o percepție a ratelor medii de creștere.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele