01 feb. 2023 | 18:20

Alertă de călătorie MAE pentru români: „Risc ridicat de insecuritate” la Istanbul

ULTIMA ORĂ
Alertă de călătorie MAE pentru români: „Risc ridicat de insecuritate” la Istanbul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București informează cetăţenii români care locuiesc sau călătoresc în oraşul Istanbul din Turcia că, în această perioadă, există un risc ridicat de insecuritate, ce vizează lăcaşuri de cult şi reprezentanţe diplomatice ale unor state membre UE din zonele Beyoglu, Galata, Taksim şi Istiklal.

Avertisment MAE pentru românii aflați în Istanbul

MAE îi avertizează pe românii care locuiesc sau călătoresc în orașul Istanbul că, în această perioadă, există un risc ridicat de insecuritate, ce vizează lăcașuri de cult și reprezentanțe diplomatice din zonele Beyoglu, Galata, Taksim și Istiklal ale unor state din Uniunea Europeană.

Potrivit MAE, este în vigoare o alertă de călătorie pentru Turcia, la nivelul „Există factori de risc – evitaţi călătoriile dacă nu sunt necesare”. În acest context, oficialii de la București îi sfătuiesc pe cetăţenii români să respecte cu stricteţe recomandările şi îndrumările autorităţilor locale, să urmărească mass-media locale pentru a cunoaşte şi evita zonele cu o situaţie de insecuritate ridicată și să dea dovadă de maximă prudenţă în această perioadă, evitând locurile aglomerate din spaţiile publice şi de interes turistic.

Este risc ridicat de insecuritate

De asemenea, aceștia trebuie să evite staţionarea prelungită în zonele turistice principale, în apropierea centrelor comerciale sau a secţiilor de poliţie, iar în contextul observării unor persoane sau colete suspecte, să părăsească de urgenţă zona în care se află. O altă recomandare din partea MEA este ca românii să se delimiteze de orice acţiune de protest şi să plece din zonele respective.

Totodată, Ministerul de Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Republica Turcia, în special în oraşul Istanbul, să-și anunţe prezenţa către autorităţie române, comunicând datele de contact prin intermediul portalului www.econsulat.ro.

Cum poți solicita asistenţă consulară

Românii care întâmpină probleme pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Istanbul, +90 212 3580516, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Situaţiile dificile, speciale, cu un caracter de urgenţă, pot fi comunicate la numărul de telefon de permanenţă al oficiul consular al României în Istanbul: +90 533 5420695.

Ameninţări sporite de atac

Tot astăzi (1 februarie), consulatul german de la Istanbul a fost închis din cauza unei ameninţări sporite de atac în cel mai mare oraş din Turcia, a anunţat Berlinul. Germania şi-a avertizat cetăţenii că riscul de atac este ridicat în cartierul central Beyoglu şi în zona Pieţei Taksim, foarte frecventată.

Săptămâna trecută, Germania, Suedia, Norvegia, Danemarca şi SUA au semnalat riscul crescut de atac în Turcia, iar Statele Unite şi-au întărit avertismentul incluzând şi Istanbulul.