Acuzații de mită și trafic de influență în Aeroportul Otopeni. Fostul director general al CNAB, reținut de DNA
Fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, George Ivan, a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție, alături de alte trei persoane care se ocupă de gestionarea spațiilor comerciale din aeroport. Procurorii îl acuză pe fostul șef CNAB că ar fi cerut mită o sumă colosală (de peste 22 de milioane de euro), în mai multe tranșe, pentru a prelungi ilegal contractele de exploatare a spațiilor din terminalele aeroportului.
Nereguli grave în Aeroportul Otopeni
DNA a reținut patru persoane, printre care și George-Alexandru Ivan, fostul director general și comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București, în dosarul spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni). El este acuzat de trafic de influență și că ar fi oferit acces unui om de afaceri la caietul de sarcini înaintea unei licitații.
Potrivit procurorilor anticorupție, în dosar că s-ar fi cerut peste 22 de milioane de euro mită, inclusiv prin intermediul lui Ivan, pentru închirierea spațiilor comerciale din aeroport.
DNA a întocmit dosar penal
Parchetul a deschis dosar penal privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni și a dispus reținerea pentru 24 de ore a patru inculpați:
- George-Alexandru Ivan, ex-director general, respectiv director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență, complicitate la trafic de influență, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite;
- Persoană fizică, fără calitate specială, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de trafic de influență;
- Persoană fizică, la data faptelor asociat al unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență, spălare a banilor, dare de mită;
- Persoană fizică, la data faptelor director general al aceleiași societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Hneri Coandă, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, complicitate la spălare a banilor, complicitate la dare de mită.
Controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile
De asemenea, DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 28 martie 2023, față de inculpatul Bogdan-Șerban Lițoi, la data faptei director al Direcției Management Facilități Aeroportuare din Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.