A fost descoperită cea mai veche mumie din Egipt: concluziile arheologilor
Arheologii din Egipt au descoperit ceea ce, ulterior, au numit cea mai veche mumie găsită până acum, în acea zonă.
Rămășițele mumificate, vechi de 4.300 de ani, au fost descoperite recent în timpul săpăturilor în curs de desfășurare de la mormintele din apropierea piramidei în trepte din Saqqara, la aproximativ 24 de kilometri de Cairo.
Rămășițele mumificate ale unui bărbat pe nume Hekashepes au fost descoperite într-un sarcofag de calcar acoperit cu foi de aur, în partea de jos a unui puț de 15 metri, potrivit lui Zahi Hawass, care a coordonat echipa, relatează Reuters.
„Aceasta ar putea fi cea mai veche și cea mai completă mumie găsită vreodată în Egipt, până în prezent”, a spus Hawass, într-o declarație de presă.
Mormintele datează din dinastiile V și VI
Mormintele datează din dinastiile a cincea și a șasea, mai exact din jurul anilor 2686-2181 î.e.n., iar cel mai interesant lucru este că Hekashepes nu a fost singura persoană mumificată găsită în timpul săpăturilor.
„Cel mai important mormânt îi aparține lui Khnumdjedef, un inspector al funcționarilor, un supraveghetor al nobililor, dar și preot în complexul piramidal al lui Unas, ultimul rege al dinastiei a V-a. Mormântul este decorat cu scene din viața de zi cu zi a acelor timpuri”, a mai spus, de asemenea, Hawass, citat de ABC News.
„Al doilea mormânt ca mărime i-a aparținut lui Meri, care deținea atunci multe titluri importante, cum ar fi păstrător al secretelor și asistentul marelui conducător al palatului”, s-a mai declarat.
Tot acolo au fost găsite mai multe statui sculptate din lemn și piatră, inclusiv a ceea ce par a fi două cupluri.
Piramida în trepte de la Saqqara a fost prima piramidă construită în Egipt, în urmă cu 4.700 de ani.
Săpăturile în desfășurare de la Saqqara au scos la iveală sicrie spectaculoase, lei mumificați și chiar brânză halloumi veche de 2.600 de ani. Evident, există încă o mulțime de secrete de descoperit.