Pensie privată mai mare, dintr-un foc: ce să faci, ca să primești mai mulți bani la pensia privată
Angajații români au în acest moment posibilitatea de a contribui la sisteme private de pensii (Pilonul 2 și 3), pentru a beneficia la bătrânețe de mai mulți bani, pe lângă pensia oferită de stat.
Puțini oameni știu însă faptul că pot întreprinde anumite acțiuni, din timp, pentru a se asigura că suma pe care o vor primi când vor ieși din câmpul muncii va fi cea mai mare posibilă.
Înainte însă despre a puncta ce trebuie făcut în acest sens, să facem o trecere în revistă a câtorva elemente ce trebuie reținute cu privire la cum funcționează pensiile private.
În primul rând, informația de bază este aceea că pensia privată reprezintă suma plătită periodic participantului sau beneficiarului, în mod suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul public.
Pensia privată efectivă va depinde de banii strânşi în conturile individuale din sistemul de pensii private, deci de contribuţiile efectuate în timpul vieţii active, dar şi de randamentul obţinut din investiţiile făcute de către societatea de administrare a fondurilor de pensii private. În linii mari, pensia privată poate fi privită ca o investiţie financiară, dar şi ca o variantă de economisire pe termen lung.
Cum poți să te asiguri că vei primi cea mai mare pensie privată?
În primul rând, trebuie să faci parte dintr-un pilon de pensie, iar acest lucru se realizează prin aderarea la un fond de pensii administrat privat și/sau la un fond de pensii facultative.
-PILONUL II este denumirea dată sistemului de pensii administrate privat, cu contribuții definite, obligatorii pentru persoanele de până în 35 ani și opționale pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani.
-PILONUL III este denumirea dată sistemului de pensii facultative, administrate de companii private, sistem bazat pe conturi individuale și aderare facultativă.
Salariații cu vârsta de până în 35 de ani care nu îşi aleg un fond de pensii administrat privat vor fi repartizați automat și aleatoriu către un astfel de fond. Ei bine, aici este momentul cel mai important. Trebuie să te orientezi tu către un administrator. De această decizie depinde cât de mulțumit sau nemulțumit vei fi de pensia ta.
Ca să iei cea mai bună decizie, consilierii financiari recomandă să te orientezi către randamentele cele mai bune. Adică să analizezi fiecare administrator privat și să vezi ce randamente, deci ce câștiguri are, pentru a-ți da seama dacă merită să îți plasezi contribuțiile la el. Astfel, vei reuși să-ți maximizezi șansele de a încasa bani frumoși când vei ieși din câmpul muncii.