10 oct. 2022 | 15:06

Zelenski, răspuns tăios pentru ministrul român care îndeamnă la negocieri de pace cu Rusia

ULTIMA ORĂ
Zelenski, răspuns tăios pentru ministrul român care îndeamnă la negocieri de pace cu Rusia

Înainte ca iadul să se dezlănțuie iar în Ucraina din cauza atacurilor rusești, președintele Volodimir Zelenski i-a răspuns, duminică seara, ministrului român al Apărării, care a afirmat că negocierile reprezintă singura șansă pentru încheierea războiului cu Rusia. Ce spune liderul de la Kiev despre soluția lui Vasile Dîncu.

Reacția lui Zelenski la propunerea lui Vasile Dîncu

„Astăzi vreau să adresez acest apel al meu celor din lume care sunt supuși manipulărilor rusești cu privire la presupuse negocieri, despre presupunerile că numai negocierile pot pune capăt acestui crud război terorist rusesc. Dorește statul terorist pace? Evident că nu. O dovedește în fiecare zi și în fiecare noapte”, a reacționat Zelenski.

Președintele Ucrainei a subliniat că „teroarea constantă împotriva populației civile este respingerea evidentă de către Rusia a negocierilor reale”, amintind, totodată, de atacurile rusești asupra unor localități pașnice precum Zaporojie.

„Când cineva vrea negocieri, el nu face asta. Dar când cineva este terorist, face exact asta. Ajută negocierile cu adevărat la învingerea terorii? Acum fiecare trebuie să răspundă sincer la această întrebare pentru el însuși”, a punctat șeful statului ucrainean.

Liderul de la Kiev face apel la mai multe arme

Cu această ocazie, Volodimir Zelenski a cerut ca Rusia să fie recunoscută stat terorist, precum și restricționarea oricăror legături economice cu orice cetățeni ruși, plus condamnarea la toate nivelurile a fiecărei etape a escaladării războiului.

„Și avem nevoie de asistență fundamentală și suficientă pentru Ucraina, pentru poporul nostru, care este o țintă pentru un stat terorist. Trebuie să accelerăm furnizarea unui număr suficient de sisteme eficiente de apărare antiaeriană Ucrainei”, a adăugat el.

„Purtăm negocieri privind furnizarea unor astfel de sisteme de apărare, negocieri pentru creșterea altor sprijinuri de apărare, politice și financiare pentru Ucraina. Acesta este singurul format posibil de negociere care poate aduce pacea mai aproape”, a completat liderul de la Kiev.

Ministrul român al Apărării susține că singura şansă a păcii este negocierea cu Rusia

Ziarul Ukraîinska Pravda subliniază că declarațiile lui Zekenski răspund propunerii lui Vasile Dîncu privind negocierile de pace între Kiev și Moscova. Ministrul român al Apărării a spus, într-o intervenție avută la postul Prima TV, că „războiul din Ucraina va mai continua și că singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”.

„Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a explicat oficialul de la București.

Ministrul Dîncu crede că „ideal ar fi o situaţie de negociere, chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat, negocierea tot ar face mai mult bine decât ceea ce se întâmplă acum, distrugerea de vieţi omeneşti, de bunuri”.

Luni dimineață, armata rusă a lansat atacuri cu rachete împotriva mai multor orașe mari din Ucraina, inclusiv asupra capitalei Kiev. Citește mai multe AICI.