Zelenski este avertizat că Rusia îl va „vâna” pentru tot restul vieții. Anunț făcut în direct VIDEO
Un oficial rus, căutat de poliția britanică pentru uciderea unui fost spion la Londra, avertizează că Moscova l-ar putea urmări pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pe apropiații săi pentru tot restul vieții. Deputatul Andrei Lugovoi spune că discuția la care a participat în cadrul emisiunii „60 Minutes” ar trebui să se intituleze „trebuie să ne căutăm singuri dreptatea”, acesta adăugând că liderul de la Kiev „și cercul său ar trebui să fie primii care urcă pe spânzurătoare”.
Avertisment pentru Zelenski la TV
„Astăzi i-am atras atenția lui Zelenski că istoria trebuie reamintită”, i-a spus Lugovoi prezentatoarei emisiunii de la Russia 1, Olga Skabeyeva, în timp ce i-a „recomandat” președintelui Ucrainei și aliaților săi să citească memoriile lui Pavel Sudoplatov. „Viitorul lor este descris acolo cu precizie. Consider că nu ar trebui să fim timizi în această privință. În viitor, trebuie să îi urmărim în întreaga lumea”, a subliniat fugarul rus, notează Newsweek.
Pavel Sudoplatov a fost un spion URSS implicat în mai multe operațiuni majore de informații, inclusiv în asasinarea revoluționarului marxist Leon Troțki în 1940, în Mexic. Acesta a condus administrația pentru sarcini speciale a Uniunii Sovietice, care a desfășurat activități de spionaj în Europa și SUA.
Kremlinul îl va „vâna” pe liderul de la Kiev pentru tot restul vieții
Deputatul rus Andrei Lugovoi nu are îndoieli că serviciile secrete americane și britanice le-au dat garanții lui Zelenski și cercului său de oficiali: „Sunt sigur că în California sau în altă parte există locuri de adăpost, dar pentru fiecare dintre ei, indiferent unde intenționează să-și petreacă restul vieții, nu cred că viețile lor vor fi foarte reușite sau norocoase”. Clipul a fost publicat în online de către Julia Davis, observator al Rusiei, care a scris: „în cazul în care mai aveați îndoieli cu privire la regimul lui Putin”.
Cine este deputatul rus din garda lui Putin
Oficialul rus este căutat de poliția britanică, fiind suspectat de uciderea lui Alexander Litvinenko, fost ofițer al serviciilor secrete rusești KGB și al Serviciului Federal de Securitate (FSB). Acesta din urmă a murit în 2006, după ce a fost otrăvit cu poloniu-210. În 2016, o anchetă londoneză a concluzionat că asasinatul a fost „probabil aprobat” de șeful FSB de atunci, Nikolai Patrușev, și de președintele Vladimir Putin.
În septembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că Federația Rusă poartă responsabilitatea pentru asasinarea lui Litvinenko. CEDO a constatat că Andrei Lugovoi și colegul său, Dmitri Kovtun, care a murit în aprilie, au coordonat crima, iar Moscova a respins orice cerere de extrădare.
Meanwhile in Russia: State Duma deputy Andrey Lugovoy, notorious for his involvement in the radioactive poisoning of Alexander Litvinenko, showed up on state TV, threatening to „chase” Zelensky and his circle „all over the world.” In case you had any doubts about Putin’s regime. pic.twitter.com/lOtuZ3K6k2
— Julia Davis (@JuliaDavisNews) November 23, 2022