28 sept. 2022 | 15:09

VIDEO Primul soldat rus mobilizat a fost capturat de Ucraina. Ce detalii cheie a oferit

ULTIMA ORĂ
VIDEO Primul soldat rus mobilizat a fost capturat de Ucraina. Ce detalii cheie a oferit

Vladimir Putin a anunțat o „mobilizare parțială” în Rusia, iar rezerviștii și rezidenții din teritoriile ucrainene ocupate, în special Crimeea, sunt deja recrutați în armată. Primul soldat rus mobilizat a fost capturat deja de Forțele Armate Ucrainene. Bărbatul din videoclip spune că a fost încorporat la Moscova, în data de 21 septembrie, și trimis pe front câteva zile mai târziu. Marți, 27 septembrie, a fost luat prizonier de militari în regiunea Harkov.

Ucraina a reținut primul soldat rus mobilizat de Putin

Ordinul lui Vladimir Putin de mobilizare parțială, dat pe 21 septembrie, a semnalat o escaladare majoră a războiului și a atras atenția lumii. Liderul de la Kremlin a fost forțat să facă acest lucru din cauza inversării câmpului de luptă și a lipsei de personal, spun experții militari. Totodată, aceștia susține că încorporarea nu va schimba cursul conflictului, dar i-ar putea permite lui Putin să-și pună în aplicare strategia politică, aceea de a supraviețui europenilor. Un lucru rămâne incert – dacă opoziția populară rusă față de mobilizare va deraia planurile militare.

Ordinul militar al Kremlinului prevede 300.000 de militari

Săptămâna trecută, președintele Rusiei a declarat că această mobilizare va fi limitată la fostul personal militar. Nu ar extinde recrutarea și nu ar pune țara pe picior de război, care necesită mobilizare deplină. Anunțul lui Putin a inclus și o creștere industrială pentru producția de arme și muniții.

Ulterior, ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a precizat că mobilizarea va avea loc etapizat. Oficialul de la Moscova a descris, de asemenea, un proces de instruire deliberat. Șoigu și Putin au explicat că studenții și angajații din industria de apărare vor fi scutiți de înrolare. Unele zvonuri vorbesc despre un milion de oameni mobilizați. Unii au speculat că acest lucru va perturba grav economia Rusiei, dar este puțin probabil. Chiar dacă sunt trimiși 300.000 de militari în Ucraina, asta înseamnă doar 4% din forța de muncă rusă.

Oameni fără experiență de luptă sunt trimiși la război

Dorința de a opri contraofensiva ucraineană este unul dintre motivele pentru care conducerea armatei ruse trimite în prima linie soldați slab pregătiți și echipați. Sunt chemați la luptă oameni care nu au ținut o armă niciodată în mână, iar unele unități au ajuns deja pe front fără să mai treacă prin tabăra de antrenament.