Vestea momentului pentru români: data la care intră noua tranșă de 250 de lei pe voucherele de ajutor social
În cazul în care ești pensionar sau ai venituri mici și te întrebai când vei mai primi o tranșă de 250 de lei, în contul voucherului de ajutor social, iată o veste bună pentru tine.
Chiar înainte de sărbători, adică exact la timp pentru a-ți completa cumpărăturile pentru Crăciun și Revelion, cardurile vor fi încărcate cu încă o tranșă de 250 de lei.
Când vei primi banii, mai exact
În cazul în care aștepți să afli când vei primi următoarea tranșă de bani, în contul voucherului (ajutorului social) pentru pensie, acest lucru se va întâmpla în perioada 19-23 decembrie.
„Am virat în cursul acestei săptămâni 590 de milioane de lei. Până acum totalul celor 3 tranșe a fost de 1 miliard 700 de milioane de lei. Deci este un angajament pe care ni l-am respectat. În perioada 19 decembrie până în 22-23 decembrie onorăm și tranșa a patra de sărbători pentru beneficiarii programului. Pentru anul viitor, acum se lucrează la buget.
Așa cum a anunțat domnul prim ministru – susține ca să fie acordate și în primul semestru aceste vouchere sociale din bugetul fondurilor europene și din bugetul național. Cred că o decizie finală o vom avea în momentul în care apare proiectul de buget și se va decide la nivel de coaliție varianta finală de program pentru vouchere sociale”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor.
Vestea bună pentru pensionarii români și cei cu venituri modeste este că Guvernul vrea să prelungească acordarea acestor vouchere și anul viitor, în primele șase luni. Totuși, acest lucru va depinde, în mare parte, de bugetul pe care îl va avea la dispoziție coaliția de guvernare PNL-PSD.
Această sumă de bani, din care se pot achiziționa alimente de la magazinele agreate, este dată tuturor celor cu venituri mici, de la noi din țară.
În momentul de față, există mai bine de 2,5 de milioane de beneficiari în țara noastră. Aici, sunt incluși, în primul rând, pensionarii cu pensii mici, dar și persoanele cu dizabilități sau cei cu venituri mai mici sau egale cu suma de 1.500 de lei/lună. Cu toate astea, de aceste vouchere beneficiază și persoanele fără adăpost, familiile mono-parentale.