01 mart. 2022 | 15:40

Ucraina intră în Uniunea Europeană. Mesajul clar al președintei Comisiei Europene. Când se începe procedura

ULTIMA ORĂ
Ucraina intră în Uniunea Europeană. Mesajul clar al președintei Comisiei Europene. Când se începe procedura

Liderul rus Vladimir Putin ar putea fi iritat de ultima declarație a șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care susține că Ucraina va intra în Uniunea Europeană (UE), cu toate că nu se precizează un orizont de timp: Ucraina este „una dintre noi și o dorim în UE“. Mai multe detalii despre declarația ei, în rândurile de mai jos ale acestui material.

Ucraina intră în Uniunea Europeană

UPDATE: Parlamentul European a acceptat cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană

Parlamentul European a acceptat cererea lui Vladimir Zelenski ca Ucraina să fie acceptată imediat ca țară membră a UE, anunță mass-media ucraineană.

Ucraina face parte din UE, spune șefa Comisiei, Ursula von der Leyen. În ciuda faptului că oficialul european nu a oferit un interval de timp pentru aderare, Ucraina este „una dintre noi și o vrem în UE“, potrivit spuselor președintei Comisiei Europene.

Într-un interviu pentru Euronews, acordat duminică, Ursula von der Leyen a spus că blocul european își dorește ca Ucraina să adere la UE. Totodată, șefa Comisiei a adresat o mustrare față de pretențiile președintelui rus, Vladimir Putin, față de țara est-europeană.

„Avem un proces cu Ucraina care este, de exemplu, integrarea pieţei ucrainene în piaţa unică (…) Avem o cooperare foarte strânsă pe reţeaua energetică, de exemplu“, a declarat aceasta, după ce a anunțat planurile Uniunii de a furniza aproximativ 500 de milioane de euro în arme și alte ajutoare armatei ucrainene în vederea luptei cu invazia rusă.

Te-ar putea interesa și: Bilanț război Ucraina-Rusia. Câți morți sunt în ambele tabere. 352 de ucraineni au fost uciși, printre care 16 copii

Mesajul clar al președintei Comisiei Europene

Oficialul european a mai declarat că Uniunea lucrează cu și pentru Ucraina, având în atenție aderarea acesteia la UE.

La rândul său, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a scris pe Twitter că duminică a purtat o discuție telefonică cu von der Leyen despre „decizii concrete privind consolidarea capacităților de apărare ale Ucrainei, asistența macrofinanciară și apartenența Ucrainei la UE“, notează politico.eu.

Remarcile lui Von der Leyen ar putea stârni, însă, furie la Moscova, unde Putin deplânge legăturile tot mai mari ale Kievului cu Occidentul.

De precizat însă că decizia integrării de noi țări în UE aprține statelor membre consacrate, care nu sunt întotdeauna de acord cu punctele de vedere ale Comisiei și care pot bloca discuțiile de aderare din cauza conflictelor bilaterale cu candidații.

Comisia Europeană a deschis, așadar, calea pentru intrarea Ucrainei în UE, însă acest lucru nu se poate face imediat, în ciuda solicitării Kievului pentru o procedură în vederea unei aderări „fără întârziere“, comentează AFP.