14 oct. 2022 | 13:46

Uber, Bolt, dar și taximetriștii „clasici”, luați în vizor de autorități: nu vă mai merge așa, băieți

ACTUALITATE
Uber, Bolt, dar și taximetriștii

Transportul alternativ din România este la un pas să sufere modificări legislative deosebit de importante, la propunerea Consiliului Concurenței.

Autoritățile de la noi din țară vin cu o serie de măsuri menite să schimbe radical felul în care taximetriștii, dar și noile platforme de transport se raportează la activitatea lor și mai ales la clientelă.

Una dintre cele mai importante modificări propuse de autorități prevede ca toți utilizatorii aplicației, fie că sunt șoferi sau pasageri, să fie notificați prin aplicație și alte mijloace electronice referitor la orice modificare a tarifului standard – preț/km.

„În ceea ce privește statutul șoferilor, considerăm esențială protejarea independenței acestora, pentru o bună funcționare a pieței. Prin urmare, autoritățile ar trebui să îmbunătățească cadrul legal care guvernează relația dintre operatorii platformelor/operatorii de transport alternativ și conducătorii auto”, mai transmite Consiliul.

În continuare, Autoritatea propune reevaluarea oportunității menținerii reglementărilor (din Legea 38/2003) care limitează, în mod artificial, nivelul de concurență între serviciile de taxi și cele de transport alternativ. Astfel de limitări se pot referi la statutul se serviciu public al serviciilor de taxi, limitarea numărului de autorizații și tariful reglementat.

Fără tarife modificate la orele de vârf

Un alt aspect deosebit de important este că se propune interzicerea practicării tarifelor standard diferențiate pe anumite intervale orare considerate „de vârf”.

Știm cu toții ce înseamnă să ai nevoie de un taxi între anumite ore ale zilei, cu precădere atunci când ies oamenii de la muncă, pe la orele 5-6 p.m, efectiv prețurile diferă considerabil față de restul zilei, iar acest lucru ar putea să dispară, din câte observăm în raport, dacă măsurile vor fi aplicate și vor intra în vigoare!

Totodată, conform propunerilor formulate de Autoritate, clienților ar trebui să le fie pusă la dispoziție, opțional, o hartă cu zonele de tarif dinamic. Acest lucru înseamnă că și pasagerii vor putea avea acces la informațiile pe care acum le au doar șoferii.