Toți șoferii români sunt afectați: ce se întâmplă cu RCA, de ce vom plăti tot mai mult

Toți șoferii români sunt afectați: ce se întâmplă cu RCA, de ce vom plăti tot mai mult

Ministerul Finanțelor susține punctul de vedere al Autorității de Supraveghere Financiară referitor la inițiativa parlamentară privind plafonarea tarifelor RCA.

Proiectul de lege introduce o serie de măsuri în contradicție cu prevederile legislației europene, pentru care România are deja deschisă o procedură de infringement, iar o continuare a demersurilor de adoptare ar putea atrage riscul ca România să fie sancționată de către Curtea Europeană de Justiție.

ASF susține că tarifele de primă pentru asigurarea RCA au fost liberalizate potrivit angajamentului asumat de România prin programul de aderare la structurile europene, angajament ce privește implementarea regulilor economiei libere de piață cu respectarea celor patru libertăți fundamentale ale Uniunii Europene.

Instituția precizează că, potrivit Constituției României, în urma aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Autoritatea mai precizează că, potrivit Directivei 2009/138/CE3, nici ASF și nicio altă autoritate a statului nu are competența de a interveni în sensul aprobării tarifelor de primă pe care un asigurător intenționează să le practice.

Probleme pentru România

„În vederea soluționării acestei cauze, în anul 2019, Guvernul României a înaintat Parlamentului României un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, care are în vedere conformarea legislației naționale cu prevederile legislației comunitare incidente și care prevede eliminarea oricărei restricții în ceea ce privește stabilirea tarifelor RCA de către asigurători, acesta fiind adoptat de către Senatul României în anul 2020, iar la momentul de față acesta se află în analiza comisiilor permanente din cadrul Camerei Deputaților (PL-x nr. 165/2020) pentru raport”, scrie în punctul de vedere al ASF.

Autoritatea precizează că inițiativa legislativă introduce în mod evident o serie de măsuri care sunt în contradicție cu prevederile legislației europene, pentru care România are deja deschisă Cauza de infringement nr. 2018/4075, continuarea demersurilor de adoptare a acesteia atrăgând riscul ca România să fie sancționată de către Curtea Europeană de Justiție.

Ministerul Finanțelor are deja în dezbatere un proiect de OUG pentru modificarea Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, prezentat anterior de Profit.ro, iar instituția a prezentat o serie de recomandări care au ca scop protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal.

Printre acestea sunt posibilitatea ca polițele RCA să poată fi încheiate exclusiv pentru perioade de 6, respectiv 12 luni, în cazul persoanelor fizice. Opțiunea pentru o asigurare încheiată pe o perioadă de multiplu de o lună conduce la creșterea costurilor asigurătorului.

De asemenea, a fost propusă eliminarea prevederii prin care asigurătorii sunt obligați să practice aceleași tarife indiferent de canalul de distribuție folosit. Impunerea folosirii aceluiași tarif constrânge posibilitatea reală a asigurătorlor de a practica tarife diferite, pentru anumite canale de distribuție, cum ar fi vânzările directe online, supuse unor costuri mai mici de vânzare decât canalele clasice (agenți, brokeri sau alți intermediari).

Citește și: