TikTok luptă contra antisemitismului: ce funcție a introdus rețeaua de socializare
TokTok va introduce o nouă funcție cu ajutorul căreia speră să reducă nivelul de antisemitism din cadrul rețelei de socializare.
Ne e foarte greu să înțelegem cum, în 2022, antisemitismul încă reprezintă o realitate. Cu toate astea, fenomenul îngrijorător se află printre noi și acum, la mai bine de 77 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, totodată a unui episod cumplit din istoria umanității, Holocaustul.
În urma unor postări cu caracter șocant, TikTok a luat o decizie importantă, prin intermediul căreia speră să reducă fenomenul care, surprinzător, pare să ia din nou amploare.
TikTok te va redirecționa spre un site care îți va spune ce înseamnă, de fapt, Holocaustul
Se spune că lipsa de informații naște monștri. Iar dacă generațiile precedente sunt perfect conștiente ce efecte nocive poate să aibă ura viscerală împotriva anumitor comunități, cei din generațiile recente ar putea să nu realizeze gravitatea și rapiditatea cu care o simplă glumă, sau poate un act de „bravură adolescentină”, poate să escaladeze spre o situație sinistră.
Așadar, TikTok va pune la dispoziție tuturor celor care caută, prin intermediul aplicației, cuvântul „Holocaust”, un site care îi va redirecționa pe aceștia către informații concrete, netrunchiate și neinterpretabile. Acest site poate fi accesat aici și recomandăm cu toată tăria să o faceți.
TikTok a lansat, de asemenea, și un mesaj în care spune următoarele: „Atunci când căutați informații despre acest subiect, vă recomandăm să verificați cele aflate utilizând surse oficiale și credibile, disponibile în mai multe limbi, despre Holocaust și moștenirea acestuia”.
Aplicația va atașa un banner permanent tuturor clipurilor care au legătură cu subiectul, astfel că el va putea fi văzut de toți cei care accesează informații asemenea.
În paralel, istoria tragică a poporului evreu este folosită, în acest moment, ca pretext de antivacciniști. Ei au obiceiul, în mod eronat, de a face o paralelă între ceea ce au pațit milioane de oameni, sub Adolf Hitler, și recomandarea ca populația prezentului să se vaccineze, pentru a atenua efectele devastatoare ale Covid-19.