Se schimbă buletinele în România și vor fi bune de plată: nu te-ai aștepta să faci asta cu noua carte de identitate

de: Alexandru Puiu
12 07. 2022

Cărțile de identitate din România vor fi mai deștepte ca niciodată. Deși au intrat deja în circulație la Cluj, încă mai ajung online noi informații legate de nivelul lor de utilitate. Acestea nu vor mai funcționa doar pe post de buletin.

Mai sunt câțiva ani până când noile cărți de identitate cu CIP vor deveni standard în România. Cel puțin pe hârtie, buletinele dotate cu CIP și semnătură electronică ar trebui să fie peste tot în 2024. Până atunci, sub forma unui program pilot, acestea sunt distribuite în Cluj. În mod ciudat, însă, deși știm de mult timp că se schimbă buletinele pe meleaguri mioritice, nu era clar dacă vor mai fi utile și altceva, exceptând facilitarea tranzitului liber între țările din Europa.

Se schimbă buletinele și vor fi surprinzător de deștepte

În speranța facilitării schimbării cât mai rapide a buletinelor din România, Compania Națională Imprimeria Națională a lansat contractul de achiziție din spatele noilor cărți de identitate. Este vorba de un efort financiar semnificativ pentru cumpărarea de cipuri și material policarbonat cu antenă inserată.

Odată cu publicarea licitației, aflăm și o utilitatea nouă a noilor carduri de identitate din România. ”Cipul este de tip dual interface, care va fi introdus într-un card ce va putea fi utilizat în tranzacții atât în mod contact cât și contactless. Cipul va fi livrat cu o antenă proprie din cupru, care îl va alimenta prin inducție electromagnetică cu antena mare din ansamblul de policarbonat”, scrie în caietul de sarcini, potrivit Economedia.ro Practic, după ce se schimbă buletinele în România, vei putea face și plăți cu telefonul, la fel ca un card de credit sau debit tradițional.

Ca referință, contractul din spatele realizării noilor documente are o valoare maximală de 189 de milioane de lei și este de tip cadru, împărțit în cinci subsecvențe, pentru fiecare dintre anii 2022, 2023, 2024, 2025 și, nu în ultimul rând, 2026. La final, vor fi fost achiziționate nu mai puțin de 9 milioane de cipuri și 375.000 de plastice cu antenă. Ofertele pentru această licitație se deschid începând cu data de 16 august, iar departajarea se face atât pe bază de preț, cât și în funcție de termenul de livrare asumat.