20 iun. 2022 | 17:58

Se fac bani grei pe litoral: chiar dacă n-ai Bac sau facultate, pleci acasă cu buzunarele pline de la aceste joburi

ACTUALITATE
Se fac bani grei pe litoral: chiar dacă n-ai Bac sau facultate, pleci acasă cu buzunarele pline de la aceste joburi

Dacă ești în căutarea unui job foarte bine plătit, pe perioada verii, îndreaptă-ți atenția către ofertele de muncă de pe litoralul românesc.

Angajatorii au nevoie acută de forță de muncă, motiv pentru salariile sunt competitive. De asemenea, vorbim despre domeniul ospitalieri, unde clienții obișnuiesc să lase bacșiș, deci veniturilor tale fixe și se adaugă și câștiguri substanțiale extra!

După câteva săptămâni de muncă poți să-ți cumperi mașină

Dacă analizezi câteva dintre ofertele disponibile pentru posturi de sezonieri la mare, făcând un calcul simplu realizezi că după 10-12 săptămâni de muncă îți poți cumpăra o mașină.

De exemplu, o cameristă pe litoral poate găsi joburi cu salarii cuprinse între 4.300 și 5.000 de lei net pe lună, ceea ce înseamnă că primește acești bani în mână!

Tot cu 5.000 de lei este remunerat și un recepționer, în timp ce salariul unui șef de recepție poate ajunge la 5.700 de lei.

Dacă ești bucătar, poți prinde un post plătit cu 6.500 de lei, în timp ce pentru funcția de șef bucătar, salariul se apropie de pragul de 8.000 de lei net pe lună.

Nici persoanele angajate pe post de ajutor în bucătărie nu au motive să se plângă. Pentru astfel de joburi, angajatorii oferă salarii de aproape 4.500 de lei pe litoralul românesc, nivel salarial similar având și ajutorii de ospătari.

Cel mai important aspect este legat de faptul că majoritatea sau chiar toate aceste joburi vin la pachet și cu bacșișul nelipsit, dar și cu oferte suplimentare din partea angajatorilor.

Nu puține sunt firmele care pun la dispoziție și bonuri de masă sau cazare și masă incluse. Practic, dacă ai un venit net de 5.000 de lei pe lună și nu plătești cazare, stai trei luni pe litoral și te întorci acasă cu 15.000 de lei, respectiv aproape 3.000 de euro. Poate cheltui din ei 1.000 pe parcursul celor trei luni sau chiar mai puțin dacă ai masa inclusă la job, dar tot rămâi cu bani frumoși, sume considerabile pentru tinerii la început de drum, mai ales fără Bac sau facultate!