17 mai 2022 | 07:13

Se dau bani de la stat pentru românii care se căsătoresc, au un botez sau vor o mașină de familie

ACTUALITATE
Se dau bani de la stat pentru românii care se căsătoresc, au un botez sau vor o mașină de familie

În urmă cu mai bine de o lună, Guvernul a anunțat un program de ajutor pentru populație intitulat Family Start, dedicat tinerelor familii. Acum, am aflat câteva detalii din spatele respectivului mecanism.

În cazul în care ești membru al unei tinere familii, autoritățile române te ajută să treci mai ușor peste evenimentele importante din viața ta prin facilitarea accesării unor credite prin programul Family Start. Astfel, poți obține până la 75.000 de lei, conform afirmațiilor premierului Nicolae Ciucă. Proiectului urmează să fie aprobat în scurt timp într-o ședință de Guvern.

Ce este Family Start, la ce poți folosi banii

Conform datelor făcute publice în luna aprilie, programul vizează acordarea unor garanții tinerelor familii pentru credite de până la 75.000 de lei. Acei bani pot fi folosiți pentru plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, after-school-ul, plata chiriei sau pentru plata avansului la achiziție unei locuințe.

Completări pe marginea programului Family Start au fost oferite de premier duminică, cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei. Ca o completare a celor spuse mai sus, banii vor putea fi folosiți și pentru organizarea nunții, a unui botez sau pentru achiziția unei mașini de familie cu șapte locuri.

Desprins de Family Start, Ciucă a conformat și extinderea programului de decontare a cheltuielilor cu fertilizarea în vitro pentru familiile care nu pot avea copii, din motive medicale. În teorie, respectivele cheltuieli sunt decontate și în prezent, dar beneficiarii sunt foarte puțini. Cifra gravitează în jurul a 300 de persoane într-un an. În 2022, vor fi gratuite 5000 de fertilizare în vitro, după cum a insistat Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Mai mult decât atât, procedurile vor fi decontate pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani, față de 24 și 40 de ani, cum este prevăzut, în prezent, în Ordinul MS nr. 964/2022, oficializat la 1 aprilie. De asemenea, decontările ar urma să se facă în sistemul asigurărilor sociale de stat, iar suma decontată urmează să fie de 22.500 lei/cuplu, conform avocatnet.ro.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele