„Sania lui Moș Crăciun” va lumina cerul, în noaptea de Ajun: ce trebuie să știi despre asta
Stația Spațială Internațională (ISS) își va face călătoria anuală pe cer, noaptea, în Ajunul Crăciunului.
Așadar, dacă ești părinte sau chiar copil, ai, practic, șansa să-l vezi pe „Moș Crăciun” zburând.
Anul acesta ți se oferă câteva oportunități suplimentare de a observa ISS zburând pe cer atât în Ajunul Crăciunului, cât și în ziua de Crăciun, deși depinde de locul în care te afli, în acel moment. În plus, va trebui să te trezești destul de devreme pentru asta.
Spre deosebire de Moș Crăciun, ISS nu apare pe cer o singură dată în an.
Călătorește cu 28.160 de kilometri pe oră și orbitează Pământul de 16 ori pe zi, o dată la 90 de minute. Trebuie menționat că orice astronaut aflat pe ISS are parte de 16 răsărituri și apusuri de Soare în fiecare zi.
Ora la care vei putea vedea „sania lui Moș Crăciun” va depinde, în mare măsură, de locul de pe Glob în care te afli atunci, așa cum menționam anterior.
Practic, cu cât cerul este mai întunecat, cu atât vei vedea mai bine ISS. Luminozitatea satelitului poate varia în funcție de locație, altitudine și de cât de multă lumină solară se reflectă în el, motiv pentru care sateliții sunt vizibili imediat după apus sau înainte de răsărit.
Ce trebuie să știi despre inedita apariție
Iată câteva sfaturi pentru a te ajuta să îl identifici: „Moș Crăciun” va apărea pe cer „zburând” de la vest la est și este foarte rapid. În pare parte, vei avea o lumină strălucitoare constantă.
Desigur, nu vorbim întocmai despre Moș Crăciun, însă iată o ocazie mai mult decât bună pentru a le oferi copiilor tăi un spectacol de neuitat.
Până la urmă, modul firesc în care poate evolua omenirea este să poată combina cu succes tradițiile care ne caracterizează de mii de ani cu știința, astfel încât, din acestea două, să rezulte și un pic de magie, de care avem atâta nevoie.