09 nov. 2022 | 16:30

Rusia se declară, din nou, dispusă să negocieze cu Ucraina: „Desigur, ținând cont de realitățile care apar în acest moment”

ULTIMA ORĂ
Rusia se declară, din nou, dispusă să negocieze cu Ucraina: „Desigur, ținând cont de realitățile care apar în acest moment”

Rusia s-a arătat, din nou, dispusă la negocieri cu Kievul, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova. Ieri, aceasta a explicat că Rusia și Ucraina nu au mai purtat discuții constructive din aprilie, după ce Kievul nu a răspuns la propunerile Moscovei.

Negocierile dintre Rusia și Ucraina stagnează

„Într-adevăr, se vorbește mult despre negocieri, dar acestea se află într-un context diferit. Nu există discuții constructive, ele s-au încheiat în luna aprilie a acestui an, când, ca răspuns la propunerea Ucrainei, am trimis încă o dată sugestiile noastre și, în urma acestora, totul a fost blocat”, a spus ea.

Potrivit diplomatului, Occidentul, care furnizează arme Ucrainei, influențează în mod direct disponibilitatea Kievului pentru negocieri. ”

„Acum nu mai există nicio întrebare cu privire la cine se află în spatele lor – cei care îi aprovizionează cu arme și le oferă sume uriașe de bani, uneori interzicând să se gândească măcar la negocieri, iar alteori răspândind zvonuri că totul trebuie decis pe câmpul de luptă, dar mai târziu Occidentul revine din nou la problema negocierilor,  în contextul în care acuză țara noastră că nu le desfășurăm”, a subliniat ea.

Rusia nu a refuzat niciodată să poarte negocieri cu Ucraina și este în continuare pregătită să le poarte ținând cont de realitățile emergente, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, în cadrul unui briefing de presă.

Zakharova: „Suntem pregătiți de negocieri”

„Suntem în continuare deschiși la negocieri. Nu am refuzat niciodată să le avem. Suntem pregătiți să negociem, desigur, ținând cont de realitățile care apar în acest moment”, a spus ea.

Zakharova a criticat Berlinul pentru că a furnizat arme Ucrainei în loc să împingă Kievul spre negocieri.

„În loc să își folosească influența asupra regimului de la Kiev, partea germană, contrar propriilor legi și reglementări care interzic exportul de arme letale către regiunile de criză și zonele de conflict armat, continuă să întărească mușchii militari ai regimului de la Kiev cu diverse sisteme de armament, încurajându-l astfel să continue ostilitățile cu orice preț”, a adăugat ea.