19 apr. 2022 | 12:27

Românii, mai dornici să fugă de la oraș decât ai crede: câți s-au mutat la țară în pandemie, câți vor rămâne acolo

ACTUALITATE
Românii, mai dornici să fugă de la oraș decât ai crede: câți s-au mutat la țară în pandemie, câți vor rămâne acolo

Pandemia și introducerea muncii de la distanță a exacerbat un trend început în ultimul deceniu referitor la migrația din mediul urban în rural. În cei doi ani de pandemie, aproximativ 250.000 de români s-au regăsit în schimbarea domiciliului de la oraș la țară.

În fiecare an, în România, aproximativ 100.000 de români aleg să se mute în mediul rural. Conform analizei Frames și Arabesque & Mathaus, acea cifră a crescut destul de mult în pandemie, când peste 250.000 de locuitori ai țării și-au făcut bagajul și și-au mutat domiciliul la țară.

Românii fug de oraș, mai mult ca niciodată

Pe marginea acestui subiect fascinant, cei de la INS (Institutul Național de Statistică) au publicat un studiu conform căruia, în 2021, anul de vârf al pandemiei, nu mai puțin de 116.491 de persoane au renunțat la viața la oraș. În mod evident, a existat și o migrație în sens invers, dar aceea este semnificativ mai mică, doar 77.825 de persoane, o confirmare a faptului că mulți dintre cei care se duc la țară decid să rămână acolo, conform Agerpres.

Tendința mai veche nu a făcut decât să se accelereze în ultimii doi ani, către mediul rural. În cazul în care credeai că este vorba doar de oameni care s-au mutat în casa părintească, te înșeli. Multe sunt construcții noi, fapt confirmat și de faptul că în 2022, din totalul autorizațiilor de construcții pentru clădiri rezidențiale, 69% au fost acordate în mediul rural. Astfel, la țară ar urma să se construiască nu mai puțin de 404.681 mp de construcții rezidențiale, față de 275.091 mp în ianuarie 2022 și 377.606 mp în februarie 2021. Doar în luna februarie, s-au eliberat 3542 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, un plus de 38,9%, și o suprafață utilă de 803.035 mp, un salt de 33,3%.

Printre principalele motive pentru care românii aleg să migreze de la oraș la țară, dincolo de nevoia evidentă pentru mai mult spațiu și cea de a respira un aer mai curat, se numără explozia costurilor cu utilitățile, gazele naturale și energia electrică.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele