19 iul. 2022 | 12:24

Românii, mai disperați după achiziții ca niciodată: scumpirile nu au speriat pe nimeni

ACTUALITATE
Românii, mai disperați după achiziții ca niciodată: scumpirile nu au speriat pe nimeni

În ultimele săptămâni și luni s-a vorbit foarte mult despre scumpirile suferite de români. Au început de la carburant și energie, dar s-au extins în toate domeniile de activitate.

În cazul în care credeai că afinitatea românilor pentru shopping va fi ponderată de creșterea necontrolată a prețurilor la mai multe produse și servicii, te înșeli amarnic. Institutul Național de Statistică tocmai a asociat niște cifre foarte precise schimbărilor din comerțul cu ridicata, de la un an la altul, iar creșterile par inexplicabile.

Cât de mult cumpără românii, față de anul trecut

În primele cinci luni ale anului, afacerile din comerțul cu ridicata, fără comerț de autovehicule sau motociclete, s-au bucurat în România de o creștere de nu mai puțin de 30%, ca serie brută, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Practic, după cum au atras atenția oficialii INS, în intervalul 1 ianuarie – 31 mai 2022, în marja creşterii cu 29,2% a cifrei de afaceri în comerţul cu ridicata, s-au consemnat cifre pozitive în activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+59,5%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+57,3%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+45,7%), comerţul cu ridicata nespecializat (+23,4%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+17,6%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+16,7%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+15,5%) şi comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+8,3%). În aceeași perioadă ca serie ajustată și având în vedere numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, discutăm de o creștere în domeniul comerțului de 28,2%.

Dacă ești curios de o creștere punctuală pe anumite domenii, cele mai mari creșteri s-au văzut în activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+19,6%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+12,8%), comerţul cu ridicata nespecializat (+11,6%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+8,4%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+7%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+5,9%) şi comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+3%). În mod surprinzător, însă, comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii a scăzut cu 24,7%, în perioada analizată.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele