Românii, înrolați cu arcanul și duși la „răzbel”, în vremea habsburgică. Cum erau convinși să-și arate vitejia în lupta cu dușmanul

În perioada habsburgică, tinerii români din Ardeal erau obligați să „dea o mână de ajutor” armatei, în cazul în care situația o cerea. Chiar și așa, exista o oarecare mândrie și în acest lucru, dincolo de componenta morală.

Înrolarea lor se făcea cu fast, lăutari și un dans special de recrutare. În mod evident, vorbim despre o metodă de a-i convinge pe tinerii soldați să se simtă mândri că au fost aleși să-și apere prinții habsburgi.

Despre modul în care erau înrolați tinerii bărbați a vorbit, în volumul „Ungaria și Transilvania. Observații asupra condiției lor sociale, politice și economice”, nobilul englez John Paget, imediat după stabilirea la Cluj, imediat ce s-a căsătorit cu baroneasa Polixena Wesselenyi.

Ce însemna, efectiv, să fii recrutat „cu arcanul”

Comentând lucrarea nobilului nobilui, scriitoul Györfi-Deák György nota: „La noi, pe vremea împăraţilor Franz II şi Ferdinand I, înrolarea tinerilor se făcea în pieţele centrale, în zilele de târg. La Zălau, ele se organizau sâmbăta”.

Cum se scuză Ștefan Mandachi după ce l-a votat pe Călin Georgescu: ”Am greșit și îmi asum vina, pentru că nu am făcut verificările necesare!”

Ingredientul simplu ce îndepărtează petele vechi de 11 luni din cănile de ceai. Un sfat extrem de util

„În târg venea un grup de 8-10 flăcăi, toţi îmbrăcaţi în vestoane cu fireturi, după modelul celor purtate de husari. Erau însoţiţi de o orchestră de lăutari, care interpreta cele mai mândre cântece vitejeşti, întru sporirea sentimentului patriotic. Umblau brambura prin oraş, intrau în vorbă cu toţi cei pe care îi întâlneau şi glumeau, râdeau. Arătau atât de mulţumiţi şi de fără de griji, încât lumea chiar îi invidia. Din când în când, trupa se oprea, se lega în cerc şi începea dansul de recrutare”, completa acesta.

Totuși, nu toți tinerii ardeleni își doreau cu ardoare să servească în război, mulți dintre ei opunându-se vehement înrolării în armată.

Aceștia aveau parte de un „tratament special”, deloc măgulitor. În situația în care băieții nu demonstrau că ar vrea să fie viteji, ei erau aduși „cu arcanul”.

Arcanul nu era altceva decât un laț atașat de vârful unei prăjini cu ajutorul căreia erau târâți cei considerați a fi lași.