Românii datori la bănci se tem că vor rămâne fără loc de muncă: de unde le mai dăm banii, ce ne facem?
Milioane de români sunt datori la bănci, aceasta fiind adesea singura variantă prin care poți reuși să faci o achiziție valoroasă în viață, cum ar fi o casă sau o mașină. Doar că angajamentul financiar vine cu multe griji „la pachet”.
De exemplu, în perioada actuală, marcată de probleme economice, instabilitate și multă lipsă de predictibilitate, cei mai mulți români se tem de faptul că ar putea rămâne fără loc de muncă.
Dacă-ți pierzi jobul, te întrebi automat cum îți vei mai plăti rata la bancă. Desigur, piața muncii este în deficit de personal, firmele au nevoie acută de muncitori și de persoane talentate care să ocupe posturile vacante, dar adevărul este că nu e deloc confortabil să mergi la interviuri și să depui C.V-uri, când în căsuța poștală vin informări de la bancă.
Tocmai de aceea, mulți români trăiesc acum cu spaima aceasta în suflet – o arată, cât se poate de clar, un sondaj de opinie realizat de comparatorul Finzoom.ro, la solicitarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Românii și-au dat seama că jobul e foarte important și speră din suflet să nu fie dați afară
Sondajul de opinie „Relația ta cu banca” a fost realizat în lunile august-septembrie 2022, iar chestionarul a fost completat de 1.484 de respondenți, majoritatea între 25 și 55 de ani (70%), salariați (62%) și cu venituri lunare între 2.500-5.000 de lei (39%) și iată ce scoate la iveală: La întrebarea „Care sunt cele mai mari temeri privind situația viitoare și care ar putea genera dificultăți financiare?” (întrebare cu răspunsuri multiple) , cei mai mulți consideră pierderea locului de muncă (60%) drept cea mai mare amenințare pentru situația lor financiară.
„Schimbarea situației economice generale din cauza inflației, războiului sau pandemiei reprezintă un motiv de îngrijorare pentru 51% dintre respondenți.
Creșterea dobânzilor se situează abia pe al 5-lea loc ca motiv de îngrijorare (36%), după apariția unor probleme medicale (47%) și scăderea salariului (45%)”, se mai arată în analiza citată.