România, peste Italia și Ungaria: cum a ajuns să facă legea în Europa la producția auto
România nu este una dintre piețele majore ale continentului, chiar dacă ar putea pe baza numărului de locuitori, însă lucrurile diferă în zona de producție.
Țara a urcat pe locul 6 în Europa, deși volumul de mașini produse a scăzut ușor față de anul trecut.Datele privind înmatriculările, producția de vehicule și comerțul cu autovehicule din Europa sunt principalele subiecte abordate de raportul pentru 2021 al industriei auto din UE, publicat de Asociația Constructorilor Auto din Europa.
Producția raportată de Ford și Dacia s-a ridicat la 420.755 vehicule în 2021, fiind cu 4 procente mai mică decât în 2020. Chiar și așa, nivelul l-a depășit atât pe cel din Ungaria, care are mai multe uzine auto decât România, aici fiind produse 420.497 vehicule (-3%), dar și pe cel din Italia (419.539, -7,9%), țara în care se află uzinele unora dintre cele mai cunoscute mărci din lume, care astăzi sunt parte a grupului Stellantis.
În total, Uniunea Europeană a produs 10.012.259 autoturisme în 2021, cu 7,1% mai puține decât în anul anterior. Țările care au produs cele mai multe autoturisme au fost Germania, cu aproape 3 milioane de unități, în scădere cu 13,2%, Spania, cu 1,6 milioane, în scădere cu 8,9%, și Republica Cehă, cu 1,1 milioane unități, cu 3,4% mai puține față de 2020.
Pe locul patru s-a situat Slovacia, cu 969.313 unități (în creștere cu 2,7% față de anul trecut), iar în fața României, pe locul 5, se află Franța, cu 854.089 unități (-1,8%).
Pe ansamblul pieței europene, scăderea față de 2019 este foarte mare, cu peste 4 milioane de autoturisme în minus.
Producția de autoturisme pe alte piețe ale lumii
SUA – 6,3 milioane autoturisme, +3,1%
America de Sud – 1,9 milioane autoturisme, +11,2%
China – 20,7 milioane autoturisme, +7,1%
Producția auto globală a crescut cu 2,7%, la 63 milioane de autoturisme, în 2021.
Raportul ACEA subliniază că industria auto din Europa a înregistrat o scădere a înmatriculărilor, cu 1,6%, la 14,3 milioane unități, în 2021, în condițiile în care piața auto din SUA a crescut cu 5,5%, la 11,9 milioane unități. În Asia, China a avut un declin similar cu cel din Europa, iar în Coreea de Sud vânzările au scăzut cu 9,5%.
Raportul ACEA reamintește că prognozele UE pentru 2020 includ o creștere a PIB-ului total de 4 procente în 2022 și de 2,8% în 2023. În același timp, inflația pe care vor fi făcute progrnozele industriei, calculată de Comisia Europeană, va fi de 3,9% în 2022, după ce în 2021 a fost de 2,9%, pentru ca în 2023 să coboare la 1,9%.
Din punct de vedere al comerțului cu autoturisme, raportul ACEA arată că Uniunea Europeană a exportat mașini în valoare de 125 miliarde euro, cu 3,6% mai multe decât în 2020, în timp ce importurile de autoturisme s-au ridicat la 53 de miliarde euro, astfel că excedentul comercial a fost de 73 miliarde euro. SUA a fost din nou țara cu cele mai multe importuri și exporturi în relația cu UE.