România în Schengen, între realitate și ficțiune: ce ai crezut că știi, dar ai înțeles greșit

Știm cu toții că România împreună cu Bulgaria au ratat intrarea în Schengen.

Întrebarea pe care atât politicienii români cât și restul oamenilor ar trebui să și-o pună este ce facem de acum înainte.

La câteva minute după votul negativ au fost partide politice care au început o amplă campanie, populistă, prin care au cerut boicotarea Austriei. Nu mă înțelegeți greșit, toată lumea ar trebui să se simtă frustrată și supărată de decizia Austriei, dar răspunsul față de această nedreptate trebuie să fie unul matur, demn de un stat european care se vrea a fi o putere regională.

Mai mult, măsurile extremiste aduc beneficii pe termen scurt, urmate de un recul puternic care afectează mai ales oamenii de rând.

Precum România, fiecare țară are propria rețetă de supă sau ciorbă. Care ar fi cea mai bună, dar și cea mai cunoscută

Sancțiunile usturătoare pe care le vor primi românii care stau la bloc și au animale de companie. Ce spune legea, e oficial

Un pic despre Schengen

Spațiul Schengen este o zonă care cuprinde 27 de țări europene care au abolit oficial toate pașapoartele și toate celelalte tipuri de control la frontieră la granițele lor reciproce. Fiind un element în cadrul politicii mai larg de libertate, securitate și justiție a UE, funcționează în cea mai mare parte ca o jurisdicție unică în temeiul unei politici comune de vize pentru călătorii internaționale. Zona este numită după Acordul Schengen din 1985 și Convenția Schengen din 1990, ambele semnate la Schengen, Luxemburg.

Mai jos, o să găsești câteva din cerințele pe care statele trebuie să le îndeplinească pentru a putea adera la spațiul comun, conform site-ului oficial.

Aderarea la spațiul Schengen nu este doar o decizie politică a statului care a aderat. Țările trebuie să îndeplinească o listă de condiții prealabile:

• să aplice pentru setul comun de reguli Schengen (așa-numitul „acquis Schengen”), de ex. privind controalele la frontierele terestre, maritime și aeriene (aeroporturi), eliberarea vizelor, cooperarea polițienească și protecția datelor cu caracter personal,
• să-și asume responsabilitatea pentru controlul frontierelor externe în numele altor țări Schengen și pentru eliberarea de vize Schengen uniforme;
• să coopereze eficient cu agențiile de aplicare a legii din alte țări Schengen, pentru a menține un nivel ridicat de securitate, odată ce controalele la frontieră între țările Schengen sunt abolite;
• conectarea și utilizarea Sistemul de informații Schengen (SIS).

Țările care doresc să adere la spațiul Schengen trebuie să fie supuse unei serii de evaluări Schengen pentru a confirma dacă îndeplinesc condițiile necesare pentru aplicarea regulilor Schengen.

Odată ce evaluarea Schengen confirmă disponibilitatea statului membru de a adera la zona fără controale la frontierele interne, este necesară aprobarea unanimă din partea tuturor celorlalte state membre care aplică în totalitate acquis-ul Schengen.

Din nou, știm deja că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice de aderare de 11 ani și în mod normal ar fi trebuit să fim parte a zonei comune începând cu 1 ianuarie 2023.

Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa, iar în actualul context geo-politic lucrurile au șanse mai mari să se complice decât să se rezolve.

Motivul pentru care am ținut să precizez și să bolduiesc una dintre cerințe este legat de o nouă dilemă apărută în spațiul românesc și european, și anume separarea dosarului României de cel al Bulgariei.

Această propunere este un „măr otrăvit” care ar face mai mult rău și care ar însemna un pas masiv înapoi pentru România. De ce?

Pentru că în momentul în care ne separăm dosarul de cel al Bulgariei suntem obligați să asigurăm frontiera externă Schengen. Cu alte cuvinte, înseamnă să asigurăm frontiera Schengen la granița cu Bulgaria. Pentru cei care nu știu, aceasta are o lungime de 631,3 km, dintre care 139,1 km este frontieră terestră, 470,0 km frontieră fluvială și 22,2 km frontieră maritimă.

Este extraordinar de dificil de securizat frontiera, mai ales, în zona Dunării care reprezintă și cea mai mare parte. Dar poate și mai important, ar însemna o degradare a relațiilor bilaterale pe care România le are cu un vecin de-al său.

În ultimul rând, in extenso, ar însemna că noi ca țară nu mai îndeplinim unul din punctele obligatorii pentru a putea adera.

Boicotul, o măsură infantilă

Așadar, ce au vest-europenii împotriva noastră și de ce ne blochează aderarea la Spațiul Schengen?

Suntem, oare, cetățeni de mâna a doua sau nu știm să negociem, avem o imagine proastă în Vest sau nu suntem profesioniști?

Sunt multe întrebări care vor genera răspunsuri unele mai controversate, altele mai pragmatice, dar la finalul zilei trebuie să realizam că indiferent de răspuns un lucru rămâne clar, România nu a intrat în Schengen.

Sigur, după război apar mulți viteji, în special cei cu iz legionar care nu sunt întrebați dar simt nevoia să își exprime elucubrațiile în public. Sunt cei care militează intens pentru boicotarea și eliminarea unor afaceri private de pe teritoriul României. Trec peste caracterul fascist, dar trebuie să înțelegem că trăim într-o democrație, fie că ne place sau nu și asta înseamnă că nu toată lumea va avea aceeași opinie.

Mi se pare cel puțin haios că un partid care se auto-proclamă suveranist și naționalist este în dezacord cu veto-ul dat de un alt partid suveranist și naționalist. Domnilor, faceți parte din aceeași familie fascistă, ar trebui să vă felicitați colegii austrieci, nu să îndemnați oamenii la boicot. Ceea ce Austria a realizat este o mare victorie pe care ar trebui să o celebrați, nu să o atacați.

Acum să vorbim despre „marele” boicot și de ce măsurile de acest gen sunt doar un miraj electoral pe termen scurt. În cazul în care chiar ar da roade un astfel de „protest” ce se întâmplă cu oamenii disponibilizați care nu vor mai avea un loc de muncă din cauza retragerii din România a firmelor pentru care lucrează? E foarte ușor să boicotăm când noi nu riscăm nimic.

De aceea, probabil, politica este un pic mai mult decât dat din gură aiurea și de aceea există atâtea cărți scrise despre politică, pentru că adevărul este că nu oricine este capabil să facă politică.

Capitalizarea unor evenimente profund negative în scop electoral reprezintă cea mai joasă speță de campanie electorală și care mai devreme sau mai târziu ajunge să fie taxată de către electorat.

Atunci când îndemni oamenii la boicot trebuie să vii cu soluții realiste, clare și aplicabile, nu doar „îmi iau jucăriile și plec”. Asta nu se traduce în maturitate ci mai degrabă în copilărisme, care la finalul zilei vor avea un impact negativ asupra celor care doar se joacă de-a politica.

Consider că România a ajuns la un nivel la care poate să aplice măsuri mult mai elegante. De altfel, recunosc, am fost plăcut surprins de răspunsul Ministerului de Externe imediat după votul de săptămâna trecută.

Totuși, sunt de părere că ceea ce Austria a făcut este profund nedrept și anti-european. Este cu atât mai trist, când mă gândesc la tradiția politică și diplomatică pe care Austria a avut de-a lungul secolelor în ceea ce privește Europa, în general.

Să ajungi astăzi un pion ușor de manevrat de către unii și alții reprezintă o mare înfrângere pentru orice stat, iar noi ca români înțelegem sau ar trebui să înțelegem foarte bine fenomenul, prin prisma propriei noastre istorii.

Politica externă și climatul internațional

Un lucru care trebuie subliniat și analizat este faptul că valul euroscepticismului este în creștere în întreaga Uniune. Din păcate pentru Europa, tot mai multe țări au căzut în această capcană venită pe filieră rusească, cu puternice accente trumpiste.

Avem exemplele Ungariei, Poloniei, Suediei, Austriei, Olandei și Italiei unde guverne conservatoare, ca să o spun frumos, au ajuns la putere. În Franța, situația este la limită, iar Germania pare mai stabilă.

Cred că un studiu de caz ar trebui să fie Anglia, unde în urma Brexit-ului a urmat o degringoladă totală asemănătoare mai degrabă cu estul european decât cu vestul continentului.

Să nu ne mințim, pentru toate aceste guverne „suveraniste” acest veto a reprezentat o victorie pe care o vor „mulge” pentru propriul electorat, într-o formă sau alta.

Pe termen mediu euroscepticismul va măcină și îngreuna agenda politică pe care Bucureștiul trebuie să o adopte.

La fel de adevărat este că pe parcursul acestui proces au avut loc și greșeli guvernamentale pentru care la un moment dat cineva o să trebuiască să răspundă. Pe de altă parte, nu cred că acum este momentul pentru disensiuni interne ci mai degrabă o unitate de sus până jos.

Adversarii politici, interni sau externi, ai României trebuie să înțeleagă că traiectoria țării este una euro-atlantică și oricâte obstacole ar apărea țara noastră nu va divaga de la traseu.

Cu siguranță, nu trebuie să mergem după expresia „capul plecat”, dar în același timp nici nu trebuie să cădem în cealaltă extremă.

Aici intervine, de fapt, diplomația și în astfel de momente se vede cât de matură este o țară din punct de vedere politic.

Ceea ce românii ar trebui să înțeleagă este că diplomația trebuie jucată cu mintea limpede, iar de regulă cel care câștigă este cel care își controlează impulsurile și emoțiile cel mai bine.

Pe termen lung, Austria va pierde de pe urma acestui șantaj politic, dar la fel de adevărat este că și România pierde acum, pe termen scurt.

În schimb, prognozele economice sunt de partea noastră, iar dacă dăm crezare analiștilor, atunci România va ajunge o forță în regiune surclasând Austria, chiar dacă nu suntem în Schengen, încă.

Prefer o Românie care știe să negocieze și care gândește cu mintea limpede în detrimentul unor măsuri populiste care la finalul zilei ne fac mai mult rău nouă.

De asemenea, trebuie să ne raportăm și la evenimentele din jurul nostru, iar în acest moment suntem într-o situație dificilă, mai ales dacă privim la nivel macro. De aceea, trebuie să ne calculăm foarte bine pașii.

La granița de est se desfășoară un război crunt care nu afectează doar milioane de ucrainieni ci întreaga lume și economie mondială. De aceea cred că trebuie să ne ținem partenerii aproape, mai ales vecinii direcți.

Diplomația este o artă, iar România trebuie să demonstreze că a învățat cum se joacă „jocul”.

Ce urmează pentru România

Sunt mulți pași de care trebuie să ținem cont în ceea ce privește traseul nostru european.

Diplomația rămâne factorul cheie în orice își propune această țară se facă pe viitor.

Cel mai presant, din punctul meu de vedere, este valul inevitabil de euroscepticism care trebuie ținut în frâu și combătut cu argumente solide.

În al doilea rând, trebuie o intensificare a parteneriatului cu Bulgaria pentru a ne asigura că aceștia vor îndeplini condițiile de aderare și astfel poziția Olandei se va schimba.

România a dovedit și dovedește de foarte mult timp că suntem una dintre cele mai stabile țări din regiune, că suntem o națiune europeană și care rămâne concentrată pe traiectoria sa euro-atlantică.

Mai devreme am întrebat dacă suntem cetățeni de mâna a doua sau nu știm să negociem, avem o imagine proastă în Vest sau nu suntem profesioniști?

Personal, consider că nu suntem cetățeni de rang inferior în cadrul Uniunii, știm să negociem mai bine ca în trecut, avem o imagine mai bună acum prin prisma a ceea ce facem ca țară și consider că suntem sau putem să fim profesioniști desăvârșiți.

Depinde doar de noi cum canalizăm toate aceste elemente.