08 nov. 2022 | 10:55

Războiul din Ucraina este doar „încălzirea”, vine ceva și mai mare. Avertisment din SUA

ULTIMA ORĂ
Războiul din Ucraina este doar „încălzirea”, vine ceva și mai mare. Avertisment din SUA

Războiul din Ucraina este doar preludiul provocărilor militare pe care le vor întâmpina SUA în viitorul apropiat, pe măsură ce America își pierde avantajul competitiv în domeniul capabilităților armelor nucleare, a avertizat șeful Comandamentului Strategic (USSTRATCOM), Charles Richard.

„Criza din Ucraina este doar încălzirea”

Amiralul Charles A. Richard, șeful Comandamentului Strategic al Statelor Unite (Stratcom), a avertizat că războiul din Ucraina nu este cel mai mare conflict pe care îl vor vedea SUA acum, ci trebuie să fie pregătite pentru un conflict global care implică Republica Populară Chineză.

„Această criză din Ucraina pe care o traversăm în prezent este doar încălzirea. Urmează una mai mare. Și nu va dura prea mult până când vom fi testați în moduri în care nu am mai fost testați de mult timp”, a semnalat amiralul american.

Rusia și China depășesc SUA la arme nucleare

Potrivit lui Charles Richard, SUA vor rămâne în urma Chinei și Rusiei în ceea ce privește capacitățile de descurajare nucleară: „Așa cum evaluez nivelul actual de descurajare împotriva Chinei, estimez că barca se scufundă încet, încet. Se scufundă în ritm lent, dar se scufundă, căci, în esență, ei lansează capabilități mai rapid decât noi”.

Ce planuri au Beijing și Moscova

O evaluare similară a făcut Pentagonul recent, indicând că aceste țări își reînnoiesc și diversifică capacitățile nucleare, în timp ce Statele Unite se concentrează pe înlocuirea sistemelor ce trebuie scoase din serviciu. Beijing urmărește să se doteze cu cel puțin 1.000 de focoase transportabile până la sfârșitul anului 2030, iar Moscova intenționează să desfășoare 1.550 de focoase limitate prin Tratatul START pe vehicule de transport.

„Republica Populară Chineză (RPC) s-a angajat într-o ambițioasă expansiune, modernizare și diversificare a forțelor sale nucleare și a stabilit o triadă nucleară în formare. Rusia continuă să pună accentul pe armele nucleare în strategia sa, să își modernizeze și să își extindă forțele nucleare și să își arboreze armele nucleare în sprijinul politicii sale de securitate revizioniste”, se arată în raportul Pentagonului din 27 octombrie.

„Capabilitățile submarine sunt poate singurul avantaj asimetric adevărat pe care îl mai avem în fața adversarilor noștri. Dar dacă nu accelerăm ritmul, în ceea ce privește rezolvarea problemelor de întreținere, demararea noilor construcții, dacă nu ne putem da seama cum să facem asta, nu ne vom pune într-o poziție bună pentru a menține descurajarea strategică și apărarea națională”, a explicat Charles Richard.

Apel la armata americană

Comandantul STRATCOM din SUA a făcut apel la armata țării să caute inspirație în anii 1950, pentru a-și restabili avantajul competitiv: „Trebuie să ne schimbăm rapid și fundamental modul în care abordăm apărarea acestei națiuni. Obișnuiam să știm cum să ne mișcăm rapid, iar noi am pierdut arta acestui lucru. Altfel, China ne va depăși pur și simplu, iar Rusia nu va pleca nicăieri prea curând”.