01 mart. 2022 | 18:14

Războiul din Ucraina a ajuns la CEDO. Cererea urgentă făcută de Ucraina

ULTIMA ORĂ
Războiul din Ucraina a ajuns la CEDO. Cererea urgentă făcută de Ucraina

Boris Tarasiuk, Ambasadorul Ucrainei la Consiliul Europei, a decis să ceară, în cursul zilei de marţi, excluderea Rusiei din organizaţia paneuropeană. Însă pentru moment, instituția a hotărât doar să „suspende”, pe 25 februarie, toate activităţile delegaţilor şi parlamentarilor ruşi din rândurile sale.

Războiul din Ucraina, acum și la CEDO

„Suspendarea Rusiei de la participarea la Comitetul de Miniştri (executivul Consiliului Europei – n.r.) şi din cadrul Adunării Parlamentare nu este suficientă. Ni s-ar părea logic ca Rusia să fie complet exclusă din Consiliul Europei”, a declarat diplomatul ucrainean în cadrul unei conferinţe de presă susținute la Strasbourg, acolo unde este și sediul Consiliului Europei, relatează Agerpres.

În acest sens, oficialul ucrainean speră că miercuri, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, unde sunt prezenţi cei 47 de reprezentanţi permanenţi ai ţărilor membre, se va pronunţa în acest sens în timpul reuniunii sale săptămânale regulate.

Boris Tarasiuk a mai spus că ţara sa a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a lua măsuri de urgenţă împotriva Rusiei.

„Dreptul fundamental la viaţă este încălcat flagrant în fiecare minut de trupele ruse”, a subliniat el.

Consiliul Europei, organizaţie responsabilă cu monitorizarea respectării drepturilor omului pe continent, a fost creat în 1949 și reuneşte aproape toate statele din Europa, inclusiv Rusia şi Ucraina. În 2014, Consiliul a sancţionat Rusia, atunci când aceasta a anexat peninsula ucraineană Crimeea.

Ucraina intră în Uniunea Europeană

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Ucraina va intra în Uniunea Europeană (UE), chiar dacă nu se știe în cât timp. Ucraina este „una dintre noi și o dorim în UE“, a spus acesasta. Astfel că Parlamentul European a acceptat cererea lui Vladimir Zelenski ca Ucraina să fie acceptată imediat ca țară membră a UE, anunță mass-media ucraineană.

Chiar dacă oficialul european nu a oferit un interval de timp pentru aderare, Ucraina este „una dintre noi și o vrem în UE“, potrivit spuselor președintei Comisiei Europene.

Într-un interviu pentru Euronews, acordat duminică, Ursula von der Leyen a spus că blocul european își dorește ca Ucraina să adere la UE. Totodată, șefa Comisiei a adresat o mustrare față de pretențiile președintelui rus, Vladimir Putin, față de țara est-europeană.

„Avem un proces cu Ucraina care este, de exemplu, integrarea pieţei ucrainene în piaţa unică (…) Avem o cooperare foarte strânsă pe reţeaua energetică, de exemplu“, a spus aceasta, imediat după ce a anunțat planurile Uniunii de a furniza aproximativ 500 de milioane de euro în arme și alte ajutoare armatei ucrainene în vederea luptei cu invazia rusă.

Cu toate acestea, remarcile lui Von der Leyen pot să stârnească furie la Moscova, deoarece Putin deplânge legăturile tot mai mari pe care le are Kievul cu Occidentul.