Putin reînvie o tradiție sovietică în Rusia. Cui acordă primele sale titluri de „Mamă-eroină”
Președintele rus Vladimir Putin a acordat primele sale titluri de „Mamă-eroină”, reluând o tradiţie sovietică de a premia femeile care aveau de la 10 copii în sus, potrivit unui decret prezidenţial. Astfel, Medni Kadîrova, soţia liderului cecen Ramzan Kadîrov, a cărui familie numără 14 copii, a devenit una dintre primele femei căreia șeful Kremlinului i-a înmânat această medalie. Inițial, premiul a fost stabilit de Josef Stalin.
Vladimir Putin, gest în plin război
La câteva luni după ce a reînviat o tradiție sovietică, Putin a înmânat primele premii din ultimele decenii. Acestea onorează femeile cu peste 10 copii. Kremlinul anunță că titlul de „Mamă-eroină” a fost acordat „pentru mari merite în consolidarea instituției familiei și creșterea copiilor”.
De ce a premiat-o pe soţia lui Ramzan Kadîrov
Printre ele se numără Medni Kadîrova, soția aliatului lui Putin, Ramzan Kadîrov. Acesta din urmă este un susținător vocal al campaniei lui Putin în Ucraina. Are o familie numeroasă și chiar a promis că își va trimite fiii adolescenți pe front. A doua persoană de sex feminin decorată de Vladimir Putin este Olga Dehtiarenko din Peninsula Iamal (situată la nord de cercul polar). Familia ei creşte 10 copii.
Nostalgic după epoca URSS, președintele Rusiei a restabilit, în luna august, acest titlu de „Mamă-eroină”, tradus uneori prin „Mamă eroică”. Distincția a fost decernată pentru prima dată în Uniunea Sovietică, în octombrie 1944, şi era menită să încurajeze natalitatea, în condiţiile în care milioane de sovietici fuseseră ucişi în Al Doilea Război Mondial. Ordinul a încetat să existe după prăbuşirea blocului sovietic în 1991.
Titlul de „Mamă-eroină” este invenția lui Stalin
Având în vedere faptul că Federația Rusă se confruntă cu o nouă criză demografică, care s-a accentuat odată cu pandemia de coronavirus şi cu declanşarea războiului în Ucraina, Vladimir Putin a decis să restabilească acest titlu, ordonând acordarea unui milion de ruble (circa 16.200 de euro) femeilor declarate „mame eroine”. Titlul onorific a fost introdus în timpul dictaturii lui Iosif Stalin, care îşi dorea o creştere accelerată a populaţiei, după pierderile însemnate din timpul războiului.
Citește și Ramzan Kadîrov salută retragerea rușilor din Herson. Schimbare de discurs după criticile dese
Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului populaţiei publicate de Agenţia Rusă pentru Statistici (Rosstat), aproximativ 147 de milioane de persoane locuiau în Rusia (octombrie-noiembrie 2021), cu un milion mai puţin decât în 1992, după destrămarea URSS-ului.
Decretul lui Putin mai spune că mamele vor fi în continuare eligibile pentru premiu dacă feciorul lor moare în război sau într-o situație de urgență.