22 nov. 2022 | 12:32

Foto + Video Protest uriaș în Capitală, pe termen nelimitat. Peste 1000 de oameni ies în stradă, reacția lui Raed Arafat

ULTIMA ORĂ
Foto + Video Protest uriaș în Capitală, pe termen nelimitat. Peste 1000 de oameni ies în stradă, reacția lui Raed Arafat

Peste 1000 de salariați de la Ambulanță ies, marți, în stradă, prin pichetarea Ministerului Afacerilor Interne, unde se află sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Blocul Naţional Sindical şi Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa din România, care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă, au transmis că „participanții la protest sunt în timpul liber, iar prezenţa lor la Bucureşti nu afectează negativ capacitatea de intervenţie a Serviciilor Publice de Ambulanţă”. Vezi FOTO și VIDEO exclusiv Playtech-Impact.

Protest cu peste 1000 de oameni în Capitală

Potrivit BNS, de la ora 10:00 la 12:00, în Piaţa Revoluţiei va avea loc pichetarea Ministerului Afacerilor Interne/sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, de la 12:00 la 12:30 este plănuit marşul sindical (din Piaţa Revoluţiei în Piaţa Victoriei), iar între 12:30 și 14:00 va avea loc pichetarea Guvernului României din Piaţa Victoriei.

„În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Naţional Sindical şi FNSAR la discuţii, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor se va renunţa la marşul sindical şi pichetarea Guvernului”, se menţionează în documentul semnat de Gheorghe Chiş, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa.

În plus. Blocul Naţional Sindical anunță că, începând de marţi, de la ora 10:00, pe termen nelimitat, toate ambulanţele operative din Serviciile Publice de Ambulanţă vor afişa vizibil mesajul „protest naţional”.

Ce spune Raed Arafat

Șeful DSU, Raed Arafat, a făcut un anunț important referitor la atacurile aduse de Gheorghe Chiș, după ce preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa a transmis o înregistrare audio care arată că în spatele protestelor față de investițiile din sănătate sunt interese mari.

„Înregistrarea arată foarte bine cum se încearcă planificarea și manipularea populației prin planificarea de acțiuni de manipulare. Dacă vedem numărul de ambulanțe care s-au livrat în ultimii 4 ani s-a zis că în ultimii 3 ani nu s-a livrat nicio ambulanță, asta spune federația sindicală a ambulanțelor și nu este adevărat, inclusiv în ultimii 3 ani s-au livrat, iar dacă luam cei 4 ani, serviciile de ambulanță au beneficiat de 821 de ambulanțe.

Să spunem că au fost servicii de ambulanță sabotate și că n-au primit ambulanțe este cel puțin un lucru denigrator și fals la adresa departamentului pentru situații de urgență. Noi, acum, în următoarea perioadă avem în plan achiziția a 1200 de ambulanțe din nou care majoritatea merg la serviciile de ambulanță”, a explicat Raed Arafat, marți.