10 aug. 2022 | 13:53

Primarul Sectorului 3, trimis în judecată de DNA. USR îi cere demisia lui Robert Negoiță

ULTIMA ORĂ
Primarul Sectorului 3, trimis în judecată de DNA. USR îi cere demisia lui Robert Negoiță

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Politicianul este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu contractul de salubrizare cu ROSAL GRUP, a transmis, miercuri, DNA. Prejudiciul calculat în acest dosar depășește jumătate de miliard de lei!

Primarul Robert Negoiță, trimis în judecată de procurorii DNA

Update 10 august, ora 13.51. Președintele USR București, Vlad Voiculescu, îi cere demisia lui Robert Negoiță, după ce primarul Sectorului 3 a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu și un prejudiciu de peste 500 de milioane de lei.

„Nu ne mai surprinde, un alt primar care se trage din PSD a fost trimis azi în judecată. De data asta, e vorba de domnul Negoiță de la Sectorul 3 și e vorba de un prejudiciu uriaș adus cetățenilor: peste 500 de milioane de lei. Pentru că domnul primar a aranjat contractul de salubrizare cu firma lui Silviu Prigoană și a plătit tarife umflate, în loc să organizeze licitații publice pentru acest serviciu.

Se impune o demisie, domnule Negoiță! Pentru acest contract păgubos, dar și pentru vacanțele pe bani publici cu iubita, pentru toate plățile făcute pentru lucrări care nu au fost realizate, pentru atribuirea de contracte de zeci de milioane de lei fără licitație (vedeți proiectul de reamenajare a Parcului Pantelimon)”, a precizat Vlad Voiculescu pe rețelele sociale.

Știrea inițială: Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 din București, și mai mulți angajați ai săi au fost trimiși în judecată de DNA, în dosarul de corupție legat de contractul de salubritate cu Rosal Group, în care prejudiciul calculat de procurori depășește jumătate de miliard de lei. În același dosar este trimisă în judecată firma de deșeuri menajere.

Ce acuzații i se aduc

Procurorii Anticorupție acuză că Negoiță a continuat un contract vechi cu Rosal Group prin 54 de acte adiționale ilegale. În loc să fie organizate licitații publice, documentul de salubritate a fost prelungit succesiv cu S.C. ROSAL GRUP S.A. (operator nelicențiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin intermediul actelor adiționale care au determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare. DNA susține că prejudiciul pentru Sectorul 3 este de 578 de milioane de lei.

Dosar greu pe masa procurorilor români

Astfel, Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Robert Negoiță, primar al Sectorului 3 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și consecințe deosebit de grave, a unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și consecințe deosebit de grave și a infracțiunii de complicitate la fals intelectual.

Lista cu angajații luați în vizor de DNA

De asemenea, în vizorul DNA este Octavian Ghețu, director executiv la Direcția Economică din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și consecințe deosebit de grave, a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și fals intelectual.

Trimiși în judecată de procurorii DNA sunt și George Alexandru Manciu, care, la data faptelor, exercita, cu titlu temporar, funcția de director executiv al Direcției Utilități Publice din cadrul Primăriei Sector 3, Irina Gina Soroceanu, director executiv la Direcția Investiții și Achiziții din cadrul Primăriei lui Negoiță, Florentina Pencea, fost director executiv al Direcției juridice din cadrul Primăriei Sectorului 3.

În același dosar mai sunt acuzați Elena Petrescu, la data faptelor consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 3 și viceprimar al Primăriei Sector 3, Mihăiță Marius, fost secretar al Primăriei Sectorului 3, și Mirela Chetreanu, auditor public extern în cadrul Curții de Conturi a României-Camera de Conturi București.

Firma Rosal Grup este fondată de Silviu Prigoană și controlată de familia celebrului afacerist.