29 dec. 2022 | 11:27

Pasagerii din autocarul implicat în accidentul de la Pasajul Unirii vor da în judecată autoritățile române

ULTIMA ORĂ
Pasagerii din autocarul implicat în accidentul de la Pasajul Unirii vor da în judecată autoritățile române

Pasagerii care călătoreau cu autocarul grecesc implicat în accidentul de la Pasajul Unirii vor să dea autoritățile române în judecată. Accidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat, în timp ce alte 24 de persoane au fost rănite, dintre care trei se află internați în spital.

Autoritățile române, date în judecată după accidentul din Pasajul Unirii

Turiștii care s-au aflat în autocarul grecesc implicat în accidentul de la Pasajul Unirii de pe 23 decembrie vor să dea în judecată autoritățile române și agențiile de turism care au organizat excursia. 

O persoană care a fost rănită a declarat pentru presa elenă că cei prezenți în autocar se vor organiza pentru proces.

„Ne opream la fiecare 2,5 ore sau aşa ceva, în funcţie de locul unde găseam următoarea parcare, şi pauza era de 20 de minute. Având în vedere starea drumului, şoferul mergea încet, am înţeles cu toţii asta”, a afirmat Maria Thersiti.

„Aş vrea să fi fost doar răniţi şi acea persoană să fie în viaţă. Din păcate, există o persoană care a murit şi pentru că în România au mai fost accidente în acelaşi loc, după ce trecem peste toate şi după înmormântare, ne vom organiza, încet, pentru a acţiona în justiţie ambele agenţii de turism, din Volos şi Larissa, dar şi autorităţile române”, a mai spus femeia.

Ce a spus șoferul autocarului

Șoferul autocarului a intrat în limitatorul de înălțime de la Pasajul Unirii din București. Avocatul său a spus că acesta nu a văzut indicatorul de la intrarea în pasaj. 

„Din păcate, am luat decizia să mă îndrept spre tunel. Nu era niciun semn că era interzis. A fost ghinion. După impact, nu credeam că va ieși cineva în viață. Am auzit strigăte și plânsete peste tot, eram șocat și incapabil sa reacționez.

Din păcate eram eu la volan, dar ar fi putut fi altcineva”, a transmis șoferul autocarului prin intermediul avocatului, în cadrul emisiunii „Ora Greciei” a postului de televiziune OPEN.

Acesta a mai spus că este la dispoziția procurorilor care cercetează cazul. Reamtinim că în urma accidentului, un bărbat în vârstă de 53 de ani a murit, iar alte 24 de persoane au fost rănite.